luni, 24 decembrie 2012

Crăciun fericit !



Nu am timp acum să scriu prea multe, mai nimic de fapt. Vreau doar să urez Crăciun fericit celor ce mai aruncă câte un ochi pe blogulețul meu, pentru că eu, cel puțin până acum, am un Crăciun minunat. Am să revin probabil poimâine să scriu mai mult, dar până atunci vă urez sărbători fericite și toate cele bune ! :)

joi, 20 decembrie 2012

Iubeşte-mă.



- Ce faci ?
- Îl iubesc.
- Dar ce ştii despre el ?
- Nimic.

Ştii momentul ăla când abia aştepţi să vezi pe cineva ? Când eşti morocănos toată ziua, pentru că persoana aia specială nu apare mai repede ? E momentul acela când zâmbeşti cu gura până la urechi (şi mai mult dacă se poate) când trece pe lângă tine.

Cum am zis mai pe la începuturi sau când oi fi zis eu, am să postez tot felul de tâmpenii/prostioare aici, so, încep * laughs *

Discuţie între mine şi cea mai bună prietenă : 
- Auzi, trebuie să îţi spun ceva ...
- Spune.
- Promite-mi că nu râzi de mine.
- Nu râd, promit.
- Îmi place de T^2 (T pătrat).
- Măi, de ce să râd ? E drăguţ şi deştept şi ... Pff, ce vorbesc eu aici ? *râde ca o nebună*

Altă zi, la şcoală, pe coridor. Eu cu cea mai bună prietenă :
Stăteam sprijinite de perete, iar el era la uşă. Ea mă loveşte cu piciorul în piciorul meu, strigând:
Ea: UITEEEE-L !!! UITEEEE-L!!! ÎL VEZI ? LA UŞĂ!
El: Eu ? 
Eu: Evident că nu tu. 
*După ce pleacă el*
Eu: Idioato.
Ea: Scuze, voiam să-l vezi. 

Anyway, a fost epic. 

Promisiune: în vacanţa asta nu trebuie să îl văd. Nu trebuie să îl plac sau iubesc. Şi nu trebuie să plac sau să iubesc pe nimeni. Punct.

Ştiu că nu am să mă ţin de promisiune. Am să fiu ceva de genul "mi-a trecut, And., zău." şi apoi am să-l văd şi am să fiu ceva de genul "omfgomfgomfg, mi-a zâmbiiiiiiiit!"

marți, 27 noiembrie 2012

Nu.



Nu vreau să renunț iar la blog și la scris. Nu vreau să îmi dau voie. Simt cum ma afund într-un nimic dureros care mă macină încet și nimic, în afară de scris, nu mă eliberează.

Au trecut 3 teze și mai am 1. Sincer, nici nu mă mai interesează. Sunt prea obosită ca să-mi mai pese.

E primul Crăciun fără el. Sau al doilea. Aș putea spune c-a fost prezent Crăciunul trecut ? A fost. Am auzit aseară niște colinde și m-a cuprins o stare idioată de nostalgie, mi s-au umezit serios ochii și m-a înțepat ceva în suflet. Anul ăsta e diferit. Anul ăsta sunt doar eu. Doar eu, familia și prietenii. Fără el. A trecut ceva vreme, aș fi zis că durerea a trecut, dar nu m-am gândit că ... c-o să mă simt singură într-o perioadă a anului pe care o iubesc.

Nici măcar nu pot să plâng, pentru că nu mai am lacrimi și mă simt epuizată. Prea epuizată să plâng. 


Promit că de revelion îmi las telefonul acasă și plec cu prietenii. Și dacă cumva, dear ex, îți sună telefonul și nu ai numărul salvat în agendă, nu răspunde. Probabil că nici beată nu ți-am uitat numărul și te-am apelat de la altcineva.

De Crăciun stau cuminte. Schimb de cadouri, sper că mulți musafiri, casă plină, bunici și toate alea, ca să îmi țin mintea ocupată. Și sufletul.

Viața-i roz lângă tine, fără tine-i bleu.

vineri, 23 noiembrie 2012

Tired again.



Am acceptat să merg la o promoție Vel Pitar, câte 4 ore pe zi. Pare puțin, știu, dar apoi mă gândesc așa: școală până la 2, de la 3 la 7 promoție, apoi învățat pentru a doua zi, mâncat, spălat, somn. A doua zi, de la început. Mă bucur că ține doar 5-7 zile promoția (azi e deja a treia zi).

Am scăpat de teza la română. Luni - engleză, marți - peda, 4 decembrie - matematică.

În minte - relativ ordine.
în suflet - haos.

Vreau numai somn ... Si sentimente clare și normale.


Și mi-am dat seama că, cu cât visul e mai mare, cu atât doare mai tare ...

duminică, 11 noiembrie 2012

Idee rea ?



Am terminat de vazut un film acum vreo doua ore, Scriitorul de scrisori, si m-a impresionat foarte mult. N-am sa ma apuc de povestit filmul, nu asta e scopul postarii, important e ca m-am inspirat de la un personaj din film si m-am apucat sa scriu ... scrisori anonime, cu urari dragute, pe care am sa le introduc in postele oamenilor si, sper, sa le aduca un zambet pe buze.

Nu primim in fiecare zi scrisori, nu trimitem in fiecare zi scrisori si, ca sa fim sinceri, nici macar nu mai trimitem scrisori, ne rezumam la email'uri, la sms'uri si alte bazaconii.
Imi place Craciunul, in opinia mea Craciunul e o sarbatoare in care daruim: lucruri, iubire, sentimente, zambete, orice !

Nimeni n-o sa vina pe strada si sa-mi stranga mana, sa-mi spuna "iti multumesc pentru urare!" sau "craciun fericit si tie!" si n-am sa vad nici zambetele oamenilor care-mi vor deschide micile scrisori, dar stiu ca ele vor exista. Stiu ! Pentru ca trebuie ! 


Pentru ca si mie mi-ar placea sa am o astfel de scrisoare in posta de Craciun. Si in fiecare zi.

miercuri, 7 noiembrie 2012



M-am nascut cu o nevoie enorma de afectiune si cu o nevoie teribila de a o darui.

duminică, 4 noiembrie 2012

Empty ?



N-am mai scris de-o vreme. Nimic. M-am tot ferit, mi-am spus ca daca nu ma gandesc, nu se intampla. Apoi, ca daca nu ma gandesc, toate se aseaza la locul lor, dar, in realitate, sunt la fel de confuza; tot timpul din lume nu mi-ar ajunge ca sa-mi dau seama ce simt acum. M-am rezumat la a citi, pentru ca a fost mai usor asa; citind despre altii, regasindu-mi in suferintele lor, dorindu-mi micile lor bucurii sau povesti de dragoste si uitand complet de mine.

Sunt okay cu trecutul, impacata cu amintirile, multumita de prezent si gata de viitor, dar, in cazul asta, de ce ma simt atat de goala ?

joi, 1 noiembrie 2012

I want ...



I don't care what they say, I know you're mine and i just wanna kiss and hug you ! 

luni, 22 octombrie 2012

miercuri, 17 octombrie 2012

Blocaj.



Nu pot sa scriu nimic. Nu pot sa leg doua cuvinte, oricat as incerca. Nu iese, pur si simplu nu. Asa e de luni, am inceput saptamana obosita and stuff. Nu stiu ce naiba e cu mine. 
S-a anulat si excursia ... Ies cu L. in oras si e mai bine - o sa fie genial, stiu c-o sa fie, trebuie sa fie. Maine test la mate. Postare incorenta. Bullshit. Ma doare capul.

Cum spuneam, nu pot sa scriu nimic !

miercuri, 10 octombrie 2012

10.10.2012



Mi-am inchis telefonul ... Din simplul fapt ca sunt obosita si nu am chef sa aud pe nimeni.
Si, oricum, cine ar trebuie sa sune, nu suna, si cine suna, chiar nu conteaza acum ...

vineri, 5 octombrie 2012

Final.



In sfarsit, e vineri. Ce mai saptamana ! Am facut cercei, mi-am facut bucle, m-am uitat la Hellcats, am invatat noaptea tarziu ... Am dat banii pentru excursia de 2 zile de luna asta si, sincer, asta e singurul motiv pentru care mai zambesc acum. 
Nu am avut chef sa ies afara, ma simt ORIBIL, iar. Nu stiu cum sau de ce, dar se intampla. Pur si simplu am sunat si-am anulat iesirea, pe motiv ca sunt foarte ocupata. Bullshit. Ma termina orarul, sunt prea multe ore, prea multe teme, prea multe proiecte si, apoi, prea multe sentimente, persoane, zambete, confuzii ... O sa explodez.

Nu stiu ce naiba simt, ce sau pentru cine sau in ce mod o simt, cert e ca-i o mizerie totala in sufletul meu si nu vreau decat s-o aspir, sa curat, sa se duca naibii tot ce simt. Am terminat-o cu trecutul, dar, aparent, prezentul are de gand sa ma plesneasca.
I was like "omg, sunt asa fericita!", iar viata a fost doar "da? stai ca te aranjez eu."

Madoarecapul masimtrau mi-efrig credcaamfebra vreaumultsomn vreauvacanta nuamchefdemuzicasaudemate abiaasteptexcursia oiubescpelauranustiucem-asfacefaraea. Maducnaibii ! - vezi incoerenta si dezordinea ? Asta e-n mine acum.

Cine naiba sunt ?!

duminică, 30 septembrie 2012

m-am inselat ...


Nu am ce sa scriu, nu am ce si nici de ce ... Poza face cat toate cuvintele din lume 

joi, 27 septembrie 2012

you are mine !



N-a fost romantic nimic, cel putin asa-mi place sa cred. A fost nevoie sa te simt.
M-ai strans in brate atat de tare, ca n-am mai putut respira, m-ai sarutat pana cand am simtit cum ma ustura buzele, aproape ca-mi sangerau; m-ai tinut de mana, ti-ai impleticit degetele cu ale mele si se potriveau perfect. M-am simtit atat de fericita c-as fii putut sa plang. M-ai ajutat sa trec la o noua etapa, pacat ca esti atat de nepotrivit. M-ai sarutat din nou si din nou si din nou, pana am simtit gust de sange pe buze. Parca ne grabeam. Spusesem c-o sa oprim timpul, sa fim doar noi, dar timpul a trecut atat de repede, incat pare c-ai stat doar o ora cu mine. Dar a fost mai mult ...

Si-am sa te mai vad si-alta data, dar pana atunci ... ? Pana atunci am urmele bratelor tale pe trupul meu, buzele facute praf de buzele tale, parfumul tau in hainele mele si speranta c-o sa devii potrivit intr-o zi !

marți, 25 septembrie 2012

Dreams.



Cand eram mica, visele alergau dupa mine si, de cele mai multe ori, ma prindeau.
Acum sunt mare si alerg dupa vise, dar, ca si-n copilarie, ele sunt mai rapide ca mine.

marți, 18 septembrie 2012

Confuzie.

Intoarce-te acum. Suna la interfon si cere-mi a doua sansa. Am sa ti-o dau, promit, fara sa ma gandesc de doua ori.



Dar nu te-ntorci. Nu ma mai iubesti. Esti departe. Te-ai schimbat. M-am schimbat. Ne-am schimbat. Nu mai exista un viitor pentru noi. Nu mai exista noi. Mi-a spus o colega ca a da cuiva a doua sansa, e ca si cand ii oferi un glont bonus, pentru ca nu te-a nimerit indeajuns de bine prima data. Dar m-ai nimerit, te asigur, unde n-ar fii trebuit sa ma nimeresti - m-ai secat de viata si de fericire. Nu stiu ce e in capul meu, in inima mea acum ... Imi e mila de mine si ma condamn singura, ma judec si ma insult. Stii ceva ? Doar opreste-te, nu-mi mai da mesaje si du-te naibii ! Te porti ca si cand n-ar sta intre noi doi o prapastie adanca de timp si distanta. Nu ma mai iubesti. M-am schimbat. Nu mai sunt mica si naiva. Fiecare greseala pe care-o fac acum, in legatura cu noi doi, nu mai e greseala, e o alegere pe care-o iau; si o iau chiar daca stiu c-o sa ma faca praf. Si nu-mi cer scuze mie cand iau decizia, am sa-mi cer scuze mie atunci cand sufletul imi va fii in genunchi, perna uda si patul martor la noptile de plans. Multumesc ca ma faci sa ma simt vie, ucigand ce-a mai ramas bun in mine.

P.S. Cu liceul a mers foarte bine, colegi minunati, alea alea, colega noua de banca, sper sa fie okay anul asta si sper doar la note mai mari. Am inceput destul de bine clasa a zecea, ni s-au schimbat niste profesori si sunt putin speriata - la fizica, in special; o sa facem cu directoarea. Pai, pe toate planurile, bafta mie ! Si bafta si voua la scoala - cei care cititi postarea asta : )

joi, 13 septembrie 2012

Amar.



Pe cine incerc sa pacalesc ? Cu spartul cestii and stuff ? Inca-mi e dor de tine, ca naiba de tare. De cate ori recitesc o conversatie dintre noi doi, ma buseste plansul. Ca acum. Am recitit toata arhiva, de prin 2011 sau asa ceva; e gresit si acum ma inec in lacrimi, fara un motiv prea bun. E trecutul, e "a fost odata", nu aveai dreptul atunci sa-mi promiti ca va fii "pana la adanci batraneti" si, totusi, ai facut-o ... Si te-am crezut.

Vreau doar sa te mai imbratisez odata si-apoi, promit, nu voi mai avea nicio dorinta ! Vreau sa ma strangi in brate asa cum obisnuiai s-o faci si sa fii iar aici, sa fii la fel ... Atat.

S-a spart.



Am trantit ceasca de pamant cat de tare am putut, asa plina cum era. Toata cafeaua s-a imprastiat pe jos. In alte circumstante mi-as fii iesit din minti vazand dezordinea cauzata, dar acum nici macar nu mi-a pasat. Cafeaua se prelingea printre cioburile cestii tale. In fond, nu aveam nevoie de ea, eu nu beau cafea ! 

Si sunt gata. Probabil c-are sa-mi mai fie dor de tine si-n alte dati si probabil ca tu ai sa fii departe si atunci, dar are sa-mi treaca. N-am sa mai beau cafea tare si amara din ceasca ta - am spart-o. Acum sunt bine, intr-o stare sufleteasca ... neutra (exista asa ceva?). Nu-mi e dor de tine, nu plang, nu te iubesc, nu te urasc, dar nici nu sunt foarte fericita.

Am sa-mi iau hanoracul roz si castile si-am sa alerg 6 kilometri. Sau nu, aia e norma zilnica. Am sa fac 7 sau 8, ca sa fiu obosita rau de tot si sa nu ma mai gandesc la nimic. Pentru ca nu te mai iubesc deloc si nu are rost sa imi mai ocup gandurile cu tine.

marți, 11 septembrie 2012

Miros de cafea.



Cer nu foarte senin, muzica, ceasca de cafea in fata. Mi-am luat portia de plans, gata, mi-a trecut. Si de ce-am plans ? De dragul vremurilor trecute. Nu stiu. De proasta. Asa.
Bulltshit. Eu nu beau cafea, nu stiu de ce am facut-o; e amara, nu am vrut sa pun zahar in ea. Cred ca am facut-o sa-i simt mirosul, cum era atunci cand tu beai cafea dupa-amiaza si-am vrut s-o beau ca tine - tare si amara. Dar nu pot, era mai usor cand luam doar o gurita mica de la tine si ma strambam spunandu-ti ca nu e buna. E oribila. O sa se raceasca si-am s-o torn pe toata-n chiuveta si-am sa spal ceasca, am s-o pun la scurs si maine-am sa fac alta cafea.

Si-am sa-mi fac cafea in fiecare zi, daca asta inseamna c-am sa ma satur de amintiri ...

duminică, 9 septembrie 2012

Something.

Am furat o leapsa de la Rares:




1. Ce inseamna pentru tine toamna ?
Cea mai frumoasa perioada din an - culori, ploi, vant, cer innorat ... Prefectiunea.

2. Numeste trei lucruri care-ti plac sa le faci in acest anotimp.
Plimbarile prin padure, fugitul prin ploaie si fotografiatul a tot ce poate fii fotografiat.

3. Care-i luna ta preferata de toamna ? De ce ?
Septembrie, i guess. Vorba unei prietene, de ce nu ? : )) Just kiddin'. Nu stiu, faptul ca acum incepe toamna si pot vedea natura schimbandu-se, incep liceul and stuff; pur si simplu imi place.

4. Povesteste cea mai frumoasa intamplare din intervalul septembrie - noiembrie.
Well, e septembrie, dar sunt sigura ca niciun alt eveniment n-o sa-mi mai placa asa mult ca acesta, asa ca-l pun pe asta: a fost pee 9 septembrie, you know, cand ai venit aici si finally ne-am vazut. Initial credeam c-o sa fug inainte sa ajungi, dar n-am facut-o. A fost genial <3.

5. Ce ambitii ai pentru toamna lui 2012 ?
Note mari, fotografii, sa nu ma las nicicum de alergat, sa fiu mai intelegatoare si cam asta-i, presupun.

6. Scrie patru versuri - de la tine - in legatura cu toamna.
Nu cred ca sunt in stare acum, poate am sa editez.

7. In viziunea ta, care e cea mai frumoasa experienta care se poate trai in acest anotimp ?
Presupun ca e genial sa te casatoresti toamna sauuu, pentru persoane mai de-o varsta cu noi asa, sa gasesti pe cineva care sa te iubeasca si sa-ti spuna asta toamna, idk, ceva de genul acesta <3.

8. Ce crezi ca defineste cel mai bine toamna ?
Culorile.

9. Te-a atins vreodata melancolia toamnei si starea generala specifica ei ?
De fiecare data.

10. Un aspect negativ al acestui anotimp.
Nu exista asa ceva.

miercuri, 5 septembrie 2012

Daca era un film ...

Daca era un film ... Ai fii dat totul naibii pentru mine, i-ai fii dat drumul la mana si ai fii venit dupa mine, mi-ai fii spus ca m-ai remarcat de ceva vreme si ca vrei sa ma cunosti, mi-ai fii spus ca sunt frumoasa si ca nu te poti gandi decat la mine tot timpul.

Dar e realitatea ... Realitatea in care tu pastrezi tot ce ai, o tii in continuare de mana si nu vii dupa mine. Nu-mi spui toate acele lucruri dragute pe care as vrea sa le aud de la tine; ma privesti afectat cat de mult poti, apoi treci mai departe, intorci capul si ma mai privesti inca odata. Stiu ca-l intorci, pentru ca si eu l-am intors dupa tine.



Si nu te invinovatesc, stii ? Nici eu n-as renunta la tot ce am pentru tine, pentru ca nu te cunosc si s-ar putea ca nici macar sa nu te plac !

duminică, 2 septembrie 2012

vineri, 31 august 2012

E gata vara.

E gata, vai, si ce ma mai bucur ! Asteptam de-o vesnicie toamna si parca nu mai venea odata ... Daca scriam ieri postarea asta, probabil ca mi-as fii facut o lista cu ce am facut si ce nu vara asta, dar azi nu. Azi nu pot, nu vreau, nu am chef. Nu stiu ce-am facut toata vara, daca sunt sau nu mandra de mine, dar stiu ca am avut grija sa ma dau ca lumea peste cap aproape de sfarsitul ei - ca, deh, asa sunt eu, imposibila. 

Dar e okay, mai, e okay ... Ochii care nu se vad, se uita.



Si acum spune-i sa nu se mai plimbe pe aici niciodata, ca sa nu-i mai vad ochii !


luni, 27 august 2012

Do you love me ?



- Ai incetat vreodata sa ma iubesti ?
- Niciodata.
- Ai sa incetezi vreodata ?
- Nu stiu.
- Promite-mi ca nu.
- Nu pot.




vineri, 24 august 2012

Imposibil.



Sunt constienta de efectul meu asupra lui. Il vad pierzandu-se ori de cate ori se uita la mine, dar oare nu asta vreau ? Sa-l vad privindu-ma ore-n sir, uneori cu disperare, asteptand sa ma uit si eu catre el ? Da, probabil ca asta vreau. Nu inteleg totusi de ce continui cu asta, cu privirile astea, cu "ne atingem din greseala cand trecem unul pe langa altul", tot, cand stiu stim ca e imposibil ceva mai mult de atat. Si timpul trece greu pana-l vad, pana se aseaza pe bordura, langa ea, si o ignora complet, privindu-ma pe mine. Dar atat, stii ? Atat. Pentru ca e imposibil ceva mai mult de atat. Pentru ca e complicat.

joi, 23 august 2012

Si ce-i frumos ?



Stiam de mult vorba aceea "Ce e frumos dureaza al naibii de putin" si am aprobat-o mereu, dar niciodata ca acum. Niciodata pana acum soarta nu mi-a aratat mai tare si mai clar ca, intr-adevar, fericirea dureaza a naibii de putin !


duminică, 19 august 2012

Random.

Sunt obosita. Si iritata - nu am diacritice. Si chiar daca as avea, mi-ar fii, probabil, prea lene sa le folosesc. Sunt confuza, ma doare capul si de vreo doua - trei nopti nu mai dorm ca lumea. Imi interzic in timpul zilei gandurile, chiar daca nu reusesc mereu, dar in vise patrund toate persoanele pe care nu am voie sa le visez. Nici azi, nimic maine, nici niciodata.
E pur si simplu interzis. Cel mai rau e ca am avut atat de mult timp liber la bunica, incat am putut sta ore intregi sa ma gandesc la semnificatia viselor, fara sa gasesc un raspuns multumitor. Orice raspuns gaseam era in favoarea mea, iar in realitate, chestia asta nu e nicicum in favoarea mea. Ar trebui sa fie tabu, de fapt, pentru mine. 
Ma doare capul, oboseala pune stapanire pe mine mai mult decat ar trebui ... What the fuck ?! E vacanta ! Somnul nu coopereaza cu mine, decat atunci cand nu prea ar trebui. Programul meu e ori prea incarcat, ori prea gol; ma enerveaza. Ar trebui sa invat sa-mi gestionez mai bine activitatile, sa le impart altfel, astfel incat sa nu imi mai prea ramana timp in care sa ma plang ca ma plictisesc, dar sunt asa o lenesa, incat stiu bine ca nu am sa fac asta. Singurul lucru pe care am reusit sa-l "introduc" in viata/programul meu e alergatul la stadion in fiecare dimineata si, uneori, si seara. Nimic nu ma relaxeaza mai mult decat stadionul, hanoracul meu roz, castile, telefonul si sa alerg pana cand simt ca ma lasa genunchii si o sa pic acolo. Alerg pur si simplu fara sa ma gandesc la nimic, privesc deseori in gol si ma deconectez de la tot ce inseamna "tabu pentru mine", amintiri, trecut, prezent, viitor.
Cica m-am schimbat. Eu spun ca m-am maturizat. Unii ar trebui sa incerce asta candva. Privesc incruntata catre prezent si observ ca nu prea mai am ce vorbi cu anumite persoane - nu mai gasim niciun subiect comun, sau prea putine subiecte comune. In schimb, reusesc sa leg noi prietenii - ah, lucky me, am ramas sociabila. 
Uneori sunt tare artagoasa, dar imi trece. Alteori sunt tare bine dispusa, dar si asta imi trece. Uneori e nevoie de o melodie sau o persoana ca sa-mi schimbe starea de spirit; uneori e nevoie de o o persoana sau o intamplare pentru ca eu sa astept cu nerabdare o zi - desi recunosc ca-mi pierd rabdarea cand trebuie sa astept prea mult.

In orice caz, am scris atat si am pierdut esenta postarii, care era ... ei, naiba stie, postarea asta nici macar nu a avut un subiect pe care sa mi-l fii ales. Ajuta, cred, sper, sa astern ganduri random aici, pentru ca ma simt incarcata de niste tampenii care nici macar nu sunt importante.


Ar trebui sa tai speranta din radacini si sa o ingrop undeva, departe de mine. Nu am nevoie de speranta, am nevoie de un dus rece ca gheata, o palma buna si cineva care sa-mi spuna "Proasto, nu are sa se intample!"

sâmbătă, 11 august 2012

De la Rares.


1    De ce iubești ploaia? Povestește-mi ultima ta experiență în ploaie.
Ploaia, să zicem, mă eliberează de tot şi toate şi, dacă vrei să fiu sinceră, în ultima vreme mi-am dorit să plouă doar ca să pot sta în casă fără să îmi sune în disperare telefonul şi să aud „hai afară, Adina!”. Când plouă, mă simt cu adevărat eu şi, ce să mai, ploaia e genială !
De fapt, ultima experienţă în ploaie a fost chiar nasoală şi de prost gust. Mergeam cu P. şi verişorul meu, R., către ieşirea din oraş şi, când ne întorceam, începuse să plouă mărunt. P. a exclamat amuzat „Hai, Doamne, doar atât poţi ?” şi, culmea, s-a pornit şi mai tare ploaia. Eram în pantaloni trei sferturi şi tricou şi eram îngrozitor de udă (hainele erau lipite de mine) şi un prost de vreo 17-18 ani, dintr-o maşină de Bacău, îmi făcea ochi dulci şi claxona. A fost urât. * laughs *

2.       Dacă ai putea intra în pielea unui personaj dintr-o carte, trăind tot ce implică firul epic, ce carte ai alege? Ai vrea să schimbi ceva? Daca da, cum plănuiești asta? Dar în ceea ce privește filmele?
A walk to remember, probabil. Am văzut multe filme, dar acesta m-a impresionat. Şi filmul şi cartea. Cartea o am, filmul l-am văzut. Nu ştiu dacă aş vrea neapărat să schimb ceva, poate doar să nu mor aşa, să nu las în urmă suferinţă and stuff. Un sfârşit tragic mi se pare deosebit, nu ştiu de ce, dar aş alege să trăiesc mai mult, să mă bucur de viaţă, să am copii, să las şi altceva în urmă decât nişte amintiri minunate unor oameni. Cum plănuiesc asta ? Nu prea ştiu, probabil că … aş vrea ca boala să mă doboare mai târziu.
  
3.       Care e viața pe care ți-o imaginezi și dorești?
Vreau doar să fiu fericită. Să fiu psiholog şi pe cineva care mă iubeşte alături. Fără minciuni şi alte tâmpenii, fără certuri din nimicuri şi aşa mai departe. Vreau doar să fiu fericită.

4.       Dacă Dumnezeu ți-ar putea îndeplini o singură dorință cât ești în viață, care ar fi accea?
Grea alegere. Probabil că mi-aş dori să mă iubească cineva necondiţionat, pentru totdeauna.

5.       Motivează.
Nu mi-ar păsa de bani şi poate că sunt egoist că nu spun “salvarea balenelor” sau “pacea mondială” sau mai ştiu eu ce. Adevărul e că tot ce-mi doresc e să nu iubesc doar eu, vreau să fiu şi iubită.

6.       Jobul pe care ai vrea să-l practici.
Psiholog. Fără alte comentarii.

7.       Cu ce-ți place să-ți ocupi timpul liber?
Ieşitul cu cel mai bun prieten şi cu cea mai bună prietenă, iubesc să cânt, să scriu, să râd până mă doare burta şi, ah câte mai suntem în stare să facem … Şi vorbitul cu tine. Asta sigur e în top.

8.       Care este o mâncare pe care ai consuma-o toată viața?
Tocăniţă sârbească (e un fel de pilaf cu ardei şi roşii). Bunicii îi iese genial, dar al străbunicii era minuntat.

9.       Ai simțit vreodată că viața ta nu mai are sens, că ești rănită peste măsură și că nu vezi cale de ieșire? Când? Cum ai trecut peste?
De fapt, da. Cam anul trecut, prin aprilie. A fost oribil şi plângeam în fiecare seară, dar, la naiba, m-am ridicat de jos şi mi-am spus că aşa nu merge. După zeci de melodii triste, după zeci de texte triste and stuff, mi-am spus că apare curcubeul şi la mine. Aveam nevoie doar de un prieten bun şi o doză uriaşă de râs. Nu spun c-a fost uşor, dar a trecut.

10.   Ai un model în vreun model pe care îl urmezi în vreun domeniu? O persoană pe care o admiri?
Străbunica mea şi străbunicul meu. El a luat parte la război şi a rămas marcat de acolo, dar niciodată nu a vorbit despre asta, niciodată nu s-a plans. Erau nişte oameni aşa buni, nu purtau pică nimănui şi, oricât rău le-ai fii făcut, ei tot te-ar fii ajutat înapoi, indifferent de situaţie. Erau genul de oameni care ţi-ar fii dat ultima lor bucată de pâine. Poate că nu aveau prea multă şcoală, dar erau înţelepţi şi minunaţi şi era imposibil să nu îi iubeşti. Îmi doresc să fiu ca ei. Îmi doresc ca, atunci când mor, să las în urmă doar amintiri plăcute celor dragi şi ei să poată spune doar “a fost o persoană minunată, îmi doresc s-o fii cunoscut şi tu!”

11.   De ce te-ai apucat să scrii pe blog?
Sincer ? Nu ştiu. Nu am nici cea mai vagă idée. Probabil că îmi doream să mă descarc undeva … Aveam nevoie de-un loc în care să scriu chestii random şi l-am găsit.

luni, 6 august 2012

Prefăcuţi.



Sunt atât de sătulă de prefăcuţi încât mi-e greaţă. Mi-e scârbă de tot ce mă înconjoară.

Te iubesc !

Băi, şi când mă gândesc c-am crezut ca o proastă ! Să te duci naibii, asshole, n-am să-ţi mai ofer niciun pic de atenţie. 

Ele nu înseamnă nimic, ţi-am spus ...

Ştii ceva ? Nu-mi mai pasă ! Deloc. Nimic de relaţiile tale stupide de-o zi. Nimic.


M-am calmat. Sunt obosită şi mă enervează, mă scoate din sărite. Dar nu-i okay, nu-i nimic okay, m-am săturat de tot. Nu sunt dispusă să mai accept nicio tâmpenie, nimic.
Şi mi-e dor de trecut, dar aştept viitorul cu braţele deschise. Îmi place ce fac cu viaţa mea acum. Încă 4 zile şi fac 16. Haide eu, hai că pot !

luni, 30 iulie 2012

duminică, 22 iulie 2012

Punct.



Fiecare atom din mine îţi simte lipsa acum !


Leapşă.

Reguli:


1. Postează imaginea Liebster Blog Award.
2. Spune 11 lucruri despre tine.
3. Răspunde la întrebările adresate de cel care te-a nominalizat şi formulează un set nou de 11 întrebări pentru cei pe care îi nominalizezi.
4. Nominalizează 11 persoane ( + link ) care să realizeze acest tag.
5. Mergi pe pagina lor şi anunţă-i.
6. Nu da tagul înapoi !



# 11 lucruri despre mine.

1. Sunt sensibilă.
2. Sunt geloasă.
3. Iubesc ploaia.
4. Sunt posesivă.
5. Nu ştiu să iubesc decât veşnic.
6. Am momente în care sunt competitivă.
7. Toamna e anotimpul meu preferat.
8. Sunt copilăroasă.
9. Sunt orgolioasă.
10. Uneori mă simt singură fără motiv.
11. Sunt, rareori, irascibilă.

# 11 întrebări de la Ana.

1. Îţi place ploaia ?
De fapt, iubesc ploaia. Nu e niciun alt fenomen al naturii care să mă facă mai fericită.

2. Care este numele primei iubiri ?
Alexandru.

3. Ce lucruri îţi plac ? Ce lucruri nu îţi plac ?
Îmi place muzica, plimbările, ploaia, cărţile, prietenii mei ... Îmi displac orele de mate şi sport, zilele caniculare, situaţiile în care sunt nevoită şi nu vreau, despărţirile, etc.

4. Care este trupa ta preferată ? 
Greu de spus. The script, Train, Hurts, Breathe Carolina, Sonata Arctica, Metallica, Scorpionos, Red Hot Chili Peppers şi tot aşa ...

5. Un lucru care ţi-a marcat viaţa ?
Uită-te la întrebarea 2.

6. Care este cartea ta preferată ?
Greu de ales. Harry Potter - toate seriile, au fost cărţile copilăriei mele. Mi-a plăcut mult Enigma Otiliei şi Invitaţie la vals, Moş Goriot şi încerc să mă opresc, deşi e cam greu.

7. Când îţi place cel mai mult să te uiţi la cer ?
La apus.

8. Ce îţi inspiră luna într-o seară răcoroasă de vară ?
Nostalgie. 

9. Dacă într-o seară ploioasă de toamnă ţi-aş cere să mă primeşti la tine, ai face-o?
Probabil că da.

10. Un lucru frumos care ţi s-a întâmplat ?
Au fost sute, mii, dar cel mai frumos ? Uită-te iar la întrebarea 2. Şi, mă rog, cei mai buni prieteni.

11. Te-am plictisit ?
Deloc chiar.

# 11 întrebări pentru voi.

1. Momentul preferat din zi ?
2. Ai iubit vreodată pe cineva şi să nu ştii de ce ?
3. Tip de muzică preferat ?
4. Desenul preferat în copilărie ?
5. Ce semnifică apusul pentru tine ?
6. Dar răsăritul ?
7. Crezi în a doua şansă ?
8. Cât valorează pentru o tine expresia "îmi pare rău" ?
9. Ultima carte citită ?
10. Cea mai tristă întâmplare ?
11. Există o persoană în viaţa ta care a plecat şi pe care o vrei înapoi, dar ştii că orice ar fii nu se mai întoarce ?

O dau mai departe la:

sâmbătă, 21 iulie 2012

Viaţa pe un peron.





M-am apucat de citit Viaţa pe un peron de Octavian Paler. Nu am ajuns foarte departe, însă la pagina 26 am găsit următoarele zece porunci scrie de el. Mi s-au părut atât de frumoase, geniale, m-au atins într-atât, încât am să le scriu şi aici. Le-am scris şi pe un caiet. Dacă le mai repet atât, am să le învăţ pe de rost. :))


Prima poruncă: Să aştepţi oricât.
A doua poruncă: Să aştepţi orice.
A treia poruncă: Să nu-ţi aminteşti, în schimb, orice. Nu sunt bune decât amintirile care te ajută să trăieşti în prezent.
A patra poruncă: Să nu numeri zilele.
A cincea poruncă: Să nu uiţi că orice aşteptare e provizorie, chiar dacă durează toată viaţa.
A şasea poruncă: Repetă că nu există pustiu. Există doar incapacitatea noastră de a umple golul în care trăim.
A şaptea poruncă: Nu pune în aceeaşi oală şi rugăciunea şi pe Dumnezeu. Rugăciunea este uneori o formă de a spera a celui ce nu îndrăzneşte să spere singur.
A opta poruncă: Dacă gândul ăsta te ajută, nu căuta să recunoşti că speri neavând altceva mai bun de făcut sau chiar pentru a te feri de urmările faptului că nu faci nimic.
A noua poruncă: Binecuvântează ocazia de a-ţi aparţine în întregime. Singurătatea e o târfă care nu te învinuieşte că eşti egoist.
A zecea poruncă: Aminteşte-ţi că paradisul a fost, aproape sigur, într-o grotă.



vineri, 20 iulie 2012

Şi acum ?

Şi acum ai plecat. De tot. Simt asta. Nu-mi mai eşti actual nicicum, te-ai dus, iar pe mine nu mă mai doare asta acum, dar mă simt goală, ştii ? Goală ! Ai plecat, atunci, fără să-ţi pese de ce laşi în urmă. Şi, de fapt, de ce ar fii contat ? Nu a contat, pentru că oricum plecai, indiferent de sentimente. Plecai, nu ? Da, eu ţi-am spus să pleci.


Dar azi nu mai am nevoie de tine. Deloc. Sincer îţi spun. Mi-e dor de tine cumva, dar nu te vreau înapoi. Eşti un străin cu care am mii de amintiri, dar nu-mi mai pasă, poţi pleca, nu mai am nevoie de tine să zâmbesc. E doar golul ăsta din suflet pe care îmi era teamă c-o să-l simt ... Şi îl simt, e real, e ... gol, e rece şi, oarecum, dureros, dar va veni altcineva care va încerca să îl umple. Nu va reuşi, ştiu şi nici măcar nu mai încerc să sper că se va întâmpla.






Am citit că o persoană poate fii înlocuită de mai multe persoane, dar ştii ce ? Nu vreau să te înlocuiesc. Poate că ai se te întorci chiar tu cândva şi, atunci, o să fii în stare să înlocuieşti mii de persoane, da!, mii am spus. Şi am să te las să le înlocuieşti, pentru că doar tu umpli golul acela imens.


Uneori mi-e tare dor de cineva şi sunt înconjurată de mii de persoane. În mod ironic, mă simt singură şi toate persoanele nu pot schimba asta nicicum şi asta doar pentru tu lipseşti !

duminică, 15 iulie 2012

joi, 12 iulie 2012

Fuck yourself, seriously !





Cineva: Hei, cum te simţi ?
În mintea mea: Obişnuiam să fiu foarte bună la şcoală, dar asta s-a schimbat...
Oamenii pe care obişnuiam să-i consider prieteni ? De fapt, nici măcar nu-mi sunt prieteni.
Mă simt singură mai mereu.
Am început să mă uit diferit la propria-mi persoană.
Nimic nu mai este la fel ...
M-am săturat să mă simt urâtă şi incapabilă.
M-am săturat să simt că nu sunt destul de bună.
Mă simt de parcă aş eşua, în legătură cu orice lucru pe care încerc să-l fac.
Mă simt de parcă nimănui nu-i pasă de mine.
Vreau doar să dorm într-una şi să nu mă mai trezesc niciodată.
Eu: Oh, sunt bine !

miercuri, 11 iulie 2012

Revedere, tam, tam.





Şi-am zis c-am să scriu despre ziua genială în care a ajuns Nicu. Păăăi, el a ajuns în oraş sâmbătă seara, târziu de tot, aşa că l-am văzut de-abia a doua zi. Practic, nici nu l-am recunoscut. Mersesem la magazin să cumpăr câteva chestii (zahăr, bla bla) şi mă întorceam spre casă cu un alt amic. Atunci am întorc capul, i-am văzut pe C. şi pe T., mi-au făcut cu mână şi le-am făcut şi eu; pentru o secundă chiar nu mi-a păsat cine e tipul în alb, cu tricou cu steagul Marii Britanii and stuff. Eram chiar pregătită să-mi văd de drum, când tipul m-a strigat şi mai şi venea cu paşi mari spre mine. M-am oprit, dar tot nu vedeam cine ar putea fii - m-am simţit proastă, el mă cunoştea. Apoi, când m-a îmbrăţişaaaat, mi-am dat şi eu seama că e Nicu :)). Se schimbase atât de mult, era atât de înalt, încât nu l-am mai recunoscut (dar a spus că eu sunt atât de pitică pe cât îşi imaginase el că sunt, aşa că e bine). În orice caz, după am scăpat de cumpărături and stuff şi-am ieşit toţi afară.


Pentru câteva ore m-am simţit ca atunci când eram mică şi el locuia aici şi stătea mereu cu noi afară şi ne amuza cu glumele lui, uneori stupide, cu atitudinea lui dubioasă şi nouă niciodată nu ne păsa, totuşi, de asta. Mai are de stat vreo două săptămâni şi ceva şi cam toată lumea trage de el, să stea cu el, ceea ce e puţin cam enervant, dar, în mare, cu noi stă ;)).


Mă rog, acum, incoerenţă şi alte alea ? Se prea poate, abia m-am trezit, mi-e somn, dar am vrut să scriu despre asta, sumar, cât mai aveam chef şi amintirea e încă vie :)

sâmbătă, 7 iulie 2012


Şi am stat atât de mult în acea cafenea ... Atât de mult, pentru că am crezut că dacă rămân acolo suficient de mult, el o să se întoarcă ...

vineri, 6 iulie 2012

Îţi aminteşti când am spus că mor de fericire ?
Uită tot, fericirea a picat.



Şi nu mai am chef de nimeni şi nimic.

And it's okay, i hate me too.

marți, 3 iulie 2012

Pentru că merit să zâmbesc.





Cu toții avem acei prieteni din copilărie, pe care sperăm să-i vedem mereu în stânga sau în dreapta noastră, sperăm să auzim mereu interfonul/telefonul sunând și să fie ei, dar vine un moment în care ei ... pur și simplu pleacă. Nu pentru că vor sau ceva, pentru că se mută sau mai știu eu ce.


Luna asta, pe șapte, se întoarce un astfel de amic, pe care nu l-am mai văzut de doi ani. Nici măcar nu pot exprima în cuvinte cât de dor îmi este de el și ce entuziasmată sunt că vine. De fapt, eman acum numai energie pozitivă și voie bună, am devenit, poate, chiar enervantă pentru unele persoane din jurul meu, dar nimeni, niciunul dintre ei, nu poate înțelege, nu știe cum este ... Am avut chestia asta că mă atașam foarte repede de persoane și, chiar dacă tipul ăsta e un miștocar și un tăntălău, îl iubesc așa cum e. Mă simt fericită pe bune după multă vreme :).


Nu prea mai știu acum ce să scriu, îmi zburdă degetele pe tastatură și sunt numai un zâmbet. Probabil am să revin cu o postare în care am să scriu despre cum a fost când a venit and stuff. 

luni, 2 iulie 2012

Prin tine ...




Prin tine iubesc, deci nu-ncerca să mă judeci.
Că ai uitat cum să mă înveți cum să fiu tare dacă pleci ...


sâmbătă, 30 iunie 2012

Nu pot iubi decât veşnic...



Dragă tu,

În momentul ăsta aş putea scrie "îmi lipseşti" până când nu aş mai putea să inserez caractere aici, dar la ce bun ? La ce bun când nici măcar nu ştiu dacă-mi mai lipseşti ? Cine naiba eşti tu, spune-mi ? Pentru că, da, aş vrea să ştiu. Îmi amintesc absolut toate chestiile pe care le spuneai, îmi amintesc realismul tău care deseori mă enerva. Dar eram un copil, unul prost, iar tu erai la fel. Nu trebuia să te cunosc, zău, nu trebuia. Nu înţeleg, dacă Dumnezeu a vrut ca noi să fim împreună, de ce nu suntem ? Iar dacă n-a vrut să fim împreună, de ce a mai făcut să te iubesc ? Şi te iubesc ? Ce naiba înseamnă iubirea până la urmă ? Să te accept cu tot cu defectele tale ? Dar fac asta cu multă lume, asta nu înseamnă că îi şi iubesc pe toţi ... Nu ştiu de ce te iubesc şi probabil că asta e iubire. Să nu ştiu de ce te vreau lângă mine şi totuşi s-o fac. N-am căutat niciodată motivele pentru care te iubesc, să zicem că n-am avut nevoie, dar, într-o perioadă, cătuam motive pentru care să nu o mai fac. Şi nu am nevoie de tine, serios, eu pot şi singură, aşa spun mereu ... Dar apoi vine seara, ştii, mereu vine seara şi atunci îmi e cel mai dor de tine şi de conversaţiile interminabile, de tachinările la telefon, de poreclele noastre stupide, de tot ... Şi mă întreb : ce-ai însemnat, tu, mai exact, pentru mine ? La început, nimic. Nu ieşeai cu nimic în evidenţă, m-am purtat chiar urât cu tine, pentru că mi se părea mie că tu eşti nu-ştiu-cum, dar ai avut grijă să-mi dovedeşti că eşti special ...Apoi a venit vremea in care am fost pentru prima dată dezamăgită de tine şi-mi cer mii şi mii de scuze. Nu era vina ta de fapt. Era a mea. Am tot întrebat "cine te crezi?", dar întrebarea reală pe care trebuia să mi-o pun era "cine mă cred?". Da, la naiba, da ! Cine mă cred sau, mă rog, m-am crezut eu atunci să-mi dau voie să am aşteptări de la tine ? Eu nu am avut niciodată aşteptări de la nimeni, pentru că ştiu prea bine că, de regulă, aşteptările implică dezamăgiri şi-am preferat să mă ţin departe de ele, dar credeam că eşti diferit şi mi-am permis să am aşteptări. Mi-am permis să te iubesc şi ţi-am permis să mă iubeşti. Pentru că m-ai iubit, nu ? Da, probabil că în felul tău, ai făcut-o.  
Azi nici măcar nu mai contează care dintre noi a greşit mai des - şi nu, nu spun asta pentru că eu aş fii greşit mai des sau ceva -, nu mai contează nici cine pe cine a iubit mai mult, pentru că faptul e consumat, totul s-a terminat şi nu mai are niciun fel de importanţă. Făceam parte din aceeaşi poveste cândva, din aceeaşi carte, dar acum totul s-a schimbat : cartea, personajele, povestea şi, aparent, tu nu mai faci parte din personajele din cartea mea. 
Mi-ai spus că dezamăgeşti pe toată lumea, dar eu speram că nu sunt toată lumea pentru tine ... Aşa că, din nou, iartă-mă, dar eu nu pot să iubesc decât veşnic şi se pare că tu nu ... Iar de câte ori te întorci înapoi, mă dai peste cap, aşa ca vreau să te întreb:
De ce naiba te tot întorci şi calci pe amintiri ?

vineri, 29 iunie 2012

Proză (3)

Prima parte a acestei proze se află aici: Click (prima parte)
A doua parte a aceste proze se află aici: Click (a doua parte) - scrisă de Rareș

Iar mai jos este partea a treia ...





Telefonul sună din nou, toată noaptea, însă nu-i păsa. Tot ce auzea erau fulgere și vocea ei, îi inunda în permanență gândirile... Dar era prea târziu.


Dimineața a fost rece, poate prea rece pentru o persoană vie; totul în jurul lui era lipsit de viață, natura, cu câteva zile-n urmă nu putea fii mai vie de atât, dar acum era moartă, totul era mort, ea era moartă. Robert își pusese chiar întrebarea dacă mai merită să trăiască, dacă mai avea vreun motiv să zâmbească, acum că ea s-a dus. Nu știa, acum se stăpânea să nu plângă, dar ceda, ușor, ușor. S-a ridicat în capul oaselor și s-a dus în baie, să facă duș; încăperea păstra parfumul ei dulce, de vanilie, iar el luase poza cu el, poza ei ... Lacrimile se luptau cu voința lui, avea să cedeze, știa ... A tras adânc aer în piept și-a privit-o, a luat tricoul uitat de ea în cuiul agățat în baie, l-a strâns în brațe și a început să plângă, cu lacrimi mari, fără să mai respire cum trebuie, agitându-se; aproape că plângea isteric.


S-a îmbrăcat în grabă, trebuia să meargă la ea, s-o vadă, chiar dacă auzise prea bine ce spusese mama ei, că nu vrea să audă de el ... A mers ca un mort viu pe stradă, nepăsându-i de mașini. ”Mă duc s-o văd și apoi mă omor și eu, doar s-o mai văd odată” și-a spus el, dar știa că nu avea să facă asta. Era prea laș să moară, dintotdeauna fusese. Era prea orgolios, așa cum fusese mereu, dar acum singura persoană care-l iubise, care-i dorise binele și pe care o iubea cu disperare nu mai era.


- Vă rog, vreau doar s-o văd o clipă, vă implor, o clipă și mă duc numaidecât.
- Nu sunt sigură că ...
Dar femeia nu și-a putut continua propoziția. L-a privit în ochii-i atât de triști, i s-a făcut milă. Poate că, până la urma urmei, o iubise, în felul lui, la fel de mult cât își iubise ea fiica, dar n-a știut s-o arate. Doar erau niște copii, în numele lui Dumnezeu ! Cu ce era Robert vinovat de moartea fetei ? Era încăpățânată, orgolioasă și nu voia în ruptul capului să renunțe la ce iubea, dar el îi rănise sentimentele, orgoliul, tot ...


S-a apropiat de patul ei, parfumul ei era același și plutea în aer ca o fantomă plăcută și fierbinte, și a privit-o. Era frumoasă, la fel de frumoasă cum o știa dintotdeauna: părul șaten și ondulat i se revărsa pe pernă, la fel ca în serile în care o ținea în brațe și la fel ca în diminețile când o trezea cu un sărut, era puțin mai palidă decât de obicei - ea mereu fusese palidă, așa era pielea ei, niciodată nu se bronza, doar se înroșea și devenea din nou albă ca laptele. Era frumoasă. Și fusese a lui, aproape complet, nu trebuia să o forțeze. S-a așezat în genunchi lângă ea ... A luat-o de mână și a început să plângă. Spera ca ea să se miște, să-l ia în brațe, ca în serile în care el era prost dispus, să-l sărute și să râdă inocent, să-i spună că va fii bine, dar ea nu se mai trezea.
- Iartă-mă, Lotte, iartă-ma ... a spus cu vocea sfâșiată de durere, nu știu ce a fost în capul meu, nu știu, dar nici în al tău nu știu ce-a fost ... să te duci, Lottie, fără mine ! Cum ai îndrăznit ? Ai idee cât te urăsc ? M-ai lăsat singur, fără să știu pe ce cale s-o apuc, fără niciun bilet lăsat în urmă, fără nimic, dar nu înțeleg, te-am rănit și mai rău în alte zile, iar acum ... Doamne, Lottie, nu mai sunt coerent ! Abia-mi mai știu numele și numai Dumnezeu știe ce forță supraomenească m-a oprit să nu ma arunc de pe pod. În numele a tot ce e sfânt, ești nebună, să te omori, auzi, pentru un prost ca mine ! Dar te iubesc, Lottie, îți jur c-o fac ...


S-a ridicat de acolo câteva ore mai târziu, mama ei a înțeles și i-a dar voie să stea cât dorește lângă ea. Îl privea ușor de la ușă și plângea și ea ... Durerea lui îi sfâșia sufletul aproape la fel de mult pe cât o făcea moartea lui Lotte.


Când să iasă din cameră, Robert a mai privit odată camera, patul, a tras aer în piept și a privit noptiera. Era o hârtiuță pe ea și-și văzuse numele scris pe ea; era scrisul lui Lotte, îl recunoștea oriunde !