Ploaia - spală amintirile de pe trotuarul vieții.

Iubesc ploaia. Bizar sau nu, o iubesc. Nu-mi păsa că nu pot ieși afară când plouă, că nu mă pot plimba sau sta cu prietenii pe afară - pot sta prea bine și în casă, îmi face bine puțin timp petrecut cu mine. Pot citi, scrie sau pur și simplu să vorbesc la telefon sau pe messenger cu persoane cu care n-am mai vorbit de multă vreme. (Am să fac cândva o postare despre persoane cu care nu am vorbit de multă vreme, dar nu azi, nu am starea necesară deloc; n-am starea necesară pentru nimic). 
Și nu am nevoie de umbrelă sau adăpost atunci când plouă, pentru că e un sentiment atât de plăcut să fii ud, să ai părul ud și hainele ude și să tremuri ușor de frig, iar apoi, în casă, când te schimbi și te usuci pe păr, să ai un sentiment de căldură trupească, plăcută.
Ploaia, în general, e ceva de neînlocuit, de nedescris, e extraordinară și o iubesc atât de mult, pentru că spală amintirile pe de trotuarul vieții !