Imposibil.

Sunt constienta de efectul meu asupra lui. Il vad pierzandu-se ori de cate ori se uita la mine, dar oare nu asta vreau ? Sa-l vad privindu-ma ore-n sir, uneori cu disperare, asteptand sa ma uit si eu catre el ? Da, probabil ca asta vreau. Nu inteleg totusi de ce continui cu asta, cu privirile astea, cu "ne atingem din greseala cand trecem unul pe langa altul", tot, cand stiu stim ca e imposibil ceva mai mult de atat. Si timpul trece greu pana-l vad, pana se aseaza pe bordura, langa ea, si o ignora complet, privindu-ma pe mine. Dar atat, stii ? Atat. Pentru ca e imposibil ceva mai mult de atat. Pentru ca e complicat.