Nu.

Nu vreau să renunț iar la blog și la scris. Nu vreau să îmi dau voie. Simt cum ma afund într-un nimic dureros care mă macină încet și nimic, în afară de scris, nu mă eliberează.

Au trecut 3 teze și mai am 1. Sincer, nici nu mă mai interesează. Sunt prea obosită ca să-mi mai pese.

E primul Crăciun fără el. Sau al doilea. Aș putea spune c-a fost prezent Crăciunul trecut ? A fost. Am auzit aseară niște colinde și m-a cuprins o stare idioată de nostalgie, mi s-au umezit serios ochii și m-a înțepat ceva în suflet. Anul ăsta e diferit. Anul ăsta sunt doar eu. Doar eu, familia și prietenii. Fără el. A trecut ceva vreme, aș fi zis că durerea a trecut, dar nu m-am gândit că ... c-o să mă simt singură într-o perioadă a anului pe care o iubesc.

Nici măcar nu pot să plâng, pentru că nu mai am lacrimi și mă simt epuizată. Prea epuizată să plâng. 

Promit că de revelion îmi las telefonul acasă și plec cu prietenii. Și dacă cumva, dear ex, îți sună telefonul și nu ai numărul salvat în agendă, nu răspunde. Probabil că nici beată nu ți-am uitat numărul și te-am apelat de la altcineva.

De Crăciun stau cuminte. Schimb de cadouri, sper că mulți musafiri, casă plină, bunici și toate alea, ca să îmi țin mintea ocupată. Și sufletul.

Viața-i roz lângă tine, fără tine-i bleu.