Proză (3)

Prima parte a acestei proze se află aici: Click (prima parte)

A doua parte a aceste proze se află aici: Click (a doua parte) - scrisă de Rareș

Iar mai jos este partea a treia ...

Telefonul sună din nou, toată noaptea, însă nu-i păsa. Tot ce auzea erau fulgere și vocea ei, îi inunda în permanență gândirile... Dar era prea târziu.


Dimineața a fost rece, poate prea rece pentru o persoană vie; totul în jurul lui era lipsit de viață, natura, cu câteva zile-n urmă nu putea fii mai vie de atât, dar acum era moartă, totul era mort, ea era moartă. Robert își pusese chiar întrebarea dacă mai merită să trăiască, dacă mai avea vreun motiv să zâmbească, acum că ea s-a dus. Nu știa, acum se stăpânea să nu plângă, dar ceda, ușor, ușor. S-a ridicat în capul oaselor și s-a dus în baie, să facă duș; încăperea păstra parfumul ei dulce, de vanilie, iar el luase poza cu el, poza ei ... Lacrimile se luptau cu voința lui, avea să cedeze, știa ... A tras adânc aer în piept și-a privit-o, a luat tricoul uitat de ea în cuiul agățat în baie, l-a strâns în brațe și a început să plângă, cu lacrimi mari, fără să mai respire cum trebuie, agitându-se; aproape că plângea isteric.


S-a îmbrăcat în grabă, trebuia să meargă la ea, s-o vadă, chiar dacă auzise prea bine ce spusese mama ei, că nu vrea să audă de el ... A mers ca un mort viu pe stradă, nepăsându-i de mașini. ”Mă duc s-o văd și apoi mă omor și eu, doar s-o mai văd odată” și-a spus el, dar știa că nu avea să facă asta. Era prea laș să moară, dintotdeauna fusese. Era prea orgolios, așa cum fusese mereu, dar acum singura persoană care-l iubise, care-i dorise binele și pe care o iubea cu disperare nu mai era.


- Vă rog, vreau doar s-o văd o clipă, vă implor, o clipă și mă duc numaidecât.
- Nu sunt sigură că ...
Dar femeia nu și-a putut continua propoziția. L-a privit în ochii-i atât de triști, i s-a făcut milă. Poate că, până la urma urmei, o iubise, în felul lui, la fel de mult cât își iubise ea fiica, dar n-a știut s-o arate. Doar erau niște copii, în numele lui Dumnezeu ! Cu ce era Robert vinovat de moartea fetei ? Era încăpățânată, orgolioasă și nu voia în ruptul capului să renunțe la ce iubea, dar el îi rănise sentimentele, orgoliul, tot ...


S-a apropiat de patul ei, parfumul ei era același și plutea în aer ca o fantomă plăcută și fierbinte, și a privit-o. Era frumoasă, la fel de frumoasă cum o știa dintotdeauna: părul șaten și ondulat i se revărsa pe pernă, la fel ca în serile în care o ținea în brațe și la fel ca în diminețile când o trezea cu un sărut, era puțin mai palidă decât de obicei - ea mereu fusese palidă, așa era pielea ei, niciodată nu se bronza, doar se înroșea și devenea din nou albă ca laptele. Era frumoasă. Și fusese a lui, aproape complet, nu trebuia să o forțeze. S-a așezat în genunchi lângă ea ... A luat-o de mână și a început să plângă. Spera ca ea să se miște, să-l ia în brațe, ca în serile în care el era prost dispus, să-l sărute și să râdă inocent, să-i spună că va fii bine, dar ea nu se mai trezea.
- Iartă-mă, Lotte, iartă-ma ... a spus cu vocea sfâșiată de durere, nu știu ce a fost în capul meu, nu știu, dar nici în al tău nu știu ce-a fost ... să te duci, Lottie, fără mine ! Cum ai îndrăznit ? Ai idee cât te urăsc ? M-ai lăsat singur, fără să știu pe ce cale s-o apuc, fără niciun bilet lăsat în urmă, fără nimic, dar nu înțeleg, te-am rănit și mai rău în alte zile, iar acum ... Doamne, Lottie, nu mai sunt coerent ! Abia-mi mai știu numele și numai Dumnezeu știe ce forță supraomenească m-a oprit să nu ma arunc de pe pod. În numele a tot ce e sfânt, ești nebună, să te omori, auzi, pentru un prost ca mine ! Dar te iubesc, Lottie, îți jur c-o fac ...


S-a ridicat de acolo câteva ore mai târziu, mama ei a înțeles și i-a dar voie să stea cât dorește lângă ea. Îl privea ușor de la ușă și plângea și ea ... Durerea lui îi sfâșia sufletul aproape la fel de mult pe cât o făcea moartea lui Lotte.


Când să iasă din cameră, Robert a mai privit odată camera, patul, a tras aer în piept și a privit noptiera. Era o hârtiuță pe ea și-și văzuse numele scris pe ea; era scrisul lui Lotte, îl recunoștea oriunde !