Şi acum ?

Şi acum ai plecat. De tot. Simt asta. Nu-mi mai eşti actual nicicum, te-ai dus, iar pe mine nu mă mai doare asta acum, dar mă simt goală, ştii ? Goală ! Ai plecat, atunci, fără să-ţi pese de ce laşi în urmă. Şi, de fapt, de ce ar fii contat ? Nu a contat, pentru că oricum plecai, indiferent de sentimente. Plecai, nu ? Da, eu ţi-am spus să pleci.


Dar azi nu mai am nevoie de tine. Deloc. Sincer îţi spun. Mi-e dor de tine cumva, dar nu te vreau înapoi. Eşti un străin cu care am mii de amintiri, dar nu-mi mai pasă, poţi pleca, nu mai am nevoie de tine să zâmbesc. E doar golul ăsta din suflet pe care îmi era teamă c-o să-l simt ... Şi îl simt, e real, e ... gol, e rece şi, oarecum, dureros, dar va veni altcineva care va încerca să îl umple. Nu va reuşi, ştiu şi nici măcar nu mai încerc să sper că se va întâmpla.

Am citit că o persoană poate fii înlocuită de mai multe persoane, dar ştii ce ? Nu vreau să te înlocuiesc. Poate că ai se te întorci chiar tu cândva şi, atunci, o să fii în stare să înlocuieşti mii de persoane, da!, mii am spus. Şi am să te las să le înlocuieşti, pentru că doar tu umpli golul acela imens.


Uneori mi-e tare dor de cineva şi sunt înconjurată de mii de persoane. În mod ironic, mă simt singură şi toate persoanele nu pot schimba asta nicicum şi asta doar pentru tu lipseşti !