Random.

Sunt obosita. Si iritata - nu am diacritice. Si chiar daca as avea, mi-ar fii, probabil, prea lene sa le folosesc. Sunt confuza, ma doare capul si de vreo doua - trei nopti nu mai dorm ca lumea. Imi interzic in timpul zilei gandurile, chiar daca nu reusesc mereu, dar in vise patrund toate persoanele pe care nu am voie sa le visez. Nici azi, nimic maine, nici niciodata.
E pur si simplu interzis. Cel mai rau e ca am avut atat de mult timp liber la bunica, incat am putut sta ore intregi sa ma gandesc la semnificatia viselor, fara sa gasesc un raspuns multumitor. Orice raspuns gaseam era in favoarea mea, iar in realitate, chestia asta nu e nicicum in favoarea mea. Ar trebui sa fie tabu, de fapt, pentru mine. 
Ma doare capul, oboseala pune stapanire pe mine mai mult decat ar trebui ... What the fuck ?! E vacanta ! Somnul nu coopereaza cu mine, decat atunci cand nu prea ar trebui. Programul meu e ori prea incarcat, ori prea gol; ma enerveaza. Ar trebui sa invat sa-mi gestionez mai bine activitatile, sa le impart altfel, astfel incat sa nu imi mai prea ramana timp in care sa ma plang ca ma plictisesc, dar sunt asa o lenesa, incat stiu bine ca nu am sa fac asta. Singurul lucru pe care am reusit sa-l "introduc" in viata/programul meu e alergatul la stadion in fiecare dimineata si, uneori, si seara. Nimic nu ma relaxeaza mai mult decat stadionul, hanoracul meu roz, castile, telefonul si sa alerg pana cand simt ca ma lasa genunchii si o sa pic acolo. Alerg pur si simplu fara sa ma gandesc la nimic, privesc deseori in gol si ma deconectez de la tot ce inseamna "tabu pentru mine", amintiri, trecut, prezent, viitor.
Cica m-am schimbat. Eu spun ca m-am maturizat. Unii ar trebui sa incerce asta candva. Privesc incruntata catre prezent si observ ca nu prea mai am ce vorbi cu anumite persoane - nu mai gasim niciun subiect comun, sau prea putine subiecte comune. In schimb, reusesc sa leg noi prietenii - ah, lucky me, am ramas sociabila. 
Uneori sunt tare artagoasa, dar imi trece. Alteori sunt tare bine dispusa, dar si asta imi trece. Uneori e nevoie de o melodie sau o persoana ca sa-mi schimbe starea de spirit; uneori e nevoie de o o persoana sau o intamplare pentru ca eu sa astept cu nerabdare o zi - desi recunosc ca-mi pierd rabdarea cand trebuie sa astept prea mult.

In orice caz, am scris atat si am pierdut esenta postarii, care era ... ei, naiba stie, postarea asta nici macar nu a avut un subiect pe care sa mi-l fii ales. Ajuta, cred, sper, sa astern ganduri random aici, pentru ca ma simt incarcata de niste tampenii care nici macar nu sunt importante.

Ar trebui sa tai speranta din radacini si sa o ingrop undeva, departe de mine. Nu am nevoie de speranta, am nevoie de un dus rece ca gheata, o palma buna si cineva care sa-mi spuna "Proasto, nu are sa se intample!"