marți, 26 iunie 2012

Proza (2)

Lucrarea e pur fictivă, orice asemănare cu o persoană reală nu e intenţionată. : )



-          Te rog, Lotte, când pleci, ia cu tine doar amintirile și lasă aici doar urmele sandalelor ...
Dar ea nu l-a privit deloc, își împacheta mecanic tricourile și își îndesa fustele colorate în geamantanul deja plin. ”Nici măcar nu mă mai poate privi, atât de rău mă urăște”, și-a spus el.
Se ștergea violent la ochi, cu mânecile hanoracului subțirel, gri. Pleca. Atât i-a fost. Plângea și nu voia să-i arate asta, dar cedase, pe toate planurile, așa cum îi spusese el, cândva, că a cedat. Se dusese naibii tot, distrusese el, cu indiferența lui, tot ce mai rămăsese din acea relație ce părea perfectă. Și cine i-a mințit, oricum, că avea să meargă ? Ea era orgolioasă, încăpățânată, geloasă și posesivă, iar el era la fel de orgolios, gelos și absurd, se plictisea repede și avea nevoie de schimbări, pe care, aparent, ea nu a fost dispusă să le facă.

-          Te pot face să zâmbești și cu hainele pe mine, nu fii așa, Robert !
-          Nu, nu pot, înțelege ! Am o vârstă.
-          Și niciun drept să mă constrângi așa totuși ...
-          Te iubesc, Lottie, chiar o fac, dar nu merge așa !
-          Atunci du-te undeva, străinule, du-te undeva !

O iubea. O privea, vedea că plânge și nu-și putea explica ce-a fost în capul lui. Ea chiar pleca. Singură. Fără el. Fără să-i spună unde se duce, cu cine sau ce are să facă. Renunța la el. De fapt, el renunțase la ea. Era nedrept față de ea să gândească așa, știa, în fond, ea luptase din greu pentru el în ultimul an, când el devenise imposibil, așa că nu avea nici măcar cel mai mic motiv să spună că ea nu a făcut-o. În realitate, el devenise nepăsător. A fost nevoie s-o piardă ca să-și de-a seama ce mult o iubește. Lotte a ieșit trântind ușa, trăgând geamantanul greu după ea. El a închis ochii, a adormit, s-a stăpânit, și-a impus să nu plângă, dar cea mai grea parte a fost dimineață, când s-a trezit. Lotte nu mai era acolo, patul era rece și gol, iar camera pustie și îmbibată doar în parfumul ei ...
Și a sunat-o pe Lotte, să se întoarcă:
-          Lottie, iartă-mă, vino acasă ! a implorat el, disperat.
-          Lotte s-a sinucis, a răspuns sec o voce de femeie.

8 comentarii:

  1. For some unknown reason I loved reading it... very catchy indeed. Heh, love kills us.

    RăspundețiȘtergere
  2. Răspunsuri
    1. Liked it so much I even made you a surprise in my latest post...

      Ștergere
    2. M-ai lăsat fără cuvinte, a fost minunat ! <3

      Ștergere
  3. ugh, m-a miscat povestea asta. este trista. insa araata ce poate face dragostea :(
    chiar scrii dragut :"3 nu mai intrasem pe blogul tau demult. ma bucur ca m-am gandit sa am introc...

    RăspundețiȘtergere
  4. Frumosss!!! Si eu am incercat proza, am reusit, insa nu se apropie in mare parte de a ta...
    Bravo, felicitari!!>:D<

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc mult ! Nu ma asteptam, sincer >;d<

      Ștergere