...

- Ce doreşti ?

- Un pahar de fericire şi, de rest, caramele ...

Şi cel mai trist e ...

... că iubesc pe cineva care mă iubea cândva.

Punct.

Fiecare atom din mine îţi simte lipsa acum !

Leapşă.

Reguli:


1. Postează imaginea Liebster Blog Award.
2. Spune 11 lucruri despre tine.
3. Răspunde la întrebările adresate de cel care te-a nominalizat şi formulează un set nou de 11 întrebări pentru cei pe care îi nominalizezi.
4. Nominalizează 11 persoane ( + link ) care să realizeze acest tag.
5. Mergi pe pagina lor şi anunţă-i.
6. Nu da tagul înapoi !

# 11 lucruri despre mine.

1. Sunt sensibilă.

2. Sunt geloasă.

3. Iubesc ploaia.

4. Sunt posesivă.

5. Nu ştiu să iubesc decât veşnic.

6. Am momente în care sunt competitivă.

7. Toamna e anotimpul meu preferat.

8. Sunt copilăroasă.

9. Sunt orgolioasă.

10. Uneori mă simt singură fără motiv.

11. Sunt, rareori, irascibilă.

# 11 întrebări de la Ana.

1. Îţi place ploaia ?

De fapt, iubesc ploaia. Nu e niciun alt fenomen al naturii care să mă facă mai fericită.

2. Care este numele primei iubiri ?

Alexandru.

3. Ce lucruri îţi plac ? Ce lucruri nu îţi plac ?

Îmi place muzica, plimbările, ploaia, cărţile, prietenii mei ... Îmi displac orele de mate şi sport, zilele caniculare, situaţiile în care sunt nevoită şi nu vreau, despărţirile, etc.

4. Care este trupa ta preferată ? 

Greu de spus. The script, Train, Hurts, Breathe Carolina, Sonata Arctica, Metallica, Scorpionos, Red Hot Chili Peppers şi tot aşa ...

5. Un lucru care ţi-a marcat viaţa ?

Uită-te la întrebarea 2.

6. Care este cartea ta preferată ?

Greu de ales. Harry Potter - toate seriile, au fost cărţile copilăriei mele. Mi-a plăcut mult Enigma Otiliei şi Invitaţie la vals, Moş Goriot şi încerc să mă opresc, deşi e cam greu.

7. Când îţi place cel mai mult să te uiţi la cer ?

La apus.

8. Ce îţi inspiră luna într-o seară răcoroasă de vară ?

Nostalgie. 

9. Dacă într-o seară ploioasă de toamnă ţi-aş cere să mă primeşti la tine, ai face-o?

Probabil că da.

10. Un lucru frumos care ţi s-a întâmplat ?

Au fost sute, mii, dar cel mai frumos ? Uită-te iar la întrebarea 2. Şi, mă rog, cei mai buni prieteni.

11. Te-am plictisit ?

Deloc chiar.

# 11 întrebări pentru voi.

1. Momentul preferat din zi ?

2. Ai iubit vreodată pe cineva şi să nu ştii de ce ?

3. Tip de muzică preferat ?

4. Desenul preferat în copilărie ?

5. Ce semnifică apusul pentru tine ?

6. Dar răsăritul ?

7. Crezi în a doua şansă ?

8. Cât valorează pentru o tine expresia "îmi pare rău" ?

9. Ultima carte citită ?

10. Cea mai tristă întâmplare ?

11. Există o persoană în viaţa ta care a plecat şi pe care o vrei înapoi, dar ştii că orice ar fii nu se mai întoarce ?

O dau mai departe la:

Just dreams.

Rares.

Doar nişte gânduri.

A.

Andrei Robert.

Addeh.

wasted thoughts.

herelam.

Joe.

Wilderness.

Dany Deejay.

Viaţa pe un peron.

M-am apucat de citit Viaţa pe un peron de Octavian Paler. Nu am ajuns foarte departe, însă la pagina 26 am găsit următoarele zece porunci scrie de el. Mi s-au părut atât de frumoase, geniale, m-au atins într-atât, încât am să le scriu şi aici. Le-am scris şi pe un caiet. Dacă le mai repet atât, am să le învăţ pe de rost. :))


Prima poruncă: Să aştepţi oricât.
A doua poruncă: Să aştepţi orice.
A treia poruncă: Să nu-ţi aminteşti, în schimb, orice. Nu sunt bune decât amintirile care te ajută să trăieşti în prezent.
A patra poruncă: Să nu numeri zilele.
A cincea poruncă: Să nu uiţi că orice aşteptare e provizorie, chiar dacă durează toată viaţa.
A şasea poruncă: Repetă că nu există pustiu. Există doar incapacitatea noastră de a umple golul în care trăim.
A şaptea poruncă: Nu pune în aceeaşi oală şi rugăciunea şi pe Dumnezeu. Rugăciunea este uneori o formă de a spera a celui ce nu îndrăzneşte să spere singur.
A opta poruncă: Dacă gândul ăsta te ajută, nu căuta să recunoşti că speri neavând altceva mai bun de făcut sau chiar pentru a te feri de urmările faptului că nu faci nimic.
A noua poruncă: Binecuvântează ocazia de a-ţi aparţine în întregime. Singurătatea e o târfă care nu te învinuieşte că eşti egoist.
A zecea poruncă: Aminteşte-ţi că paradisul a fost, aproape sigur, într-o grotă.

Şi acum ?

Şi acum ai plecat. De tot. Simt asta. Nu-mi mai eşti actual nicicum, te-ai dus, iar pe mine nu mă mai doare asta acum, dar mă simt goală, ştii ? Goală ! Ai plecat, atunci, fără să-ţi pese de ce laşi în urmă. Şi, de fapt, de ce ar fii contat ? Nu a contat, pentru că oricum plecai, indiferent de sentimente. Plecai, nu ? Da, eu ţi-am spus să pleci.


Dar azi nu mai am nevoie de tine. Deloc. Sincer îţi spun. Mi-e dor de tine cumva, dar nu te vreau înapoi. Eşti un străin cu care am mii de amintiri, dar nu-mi mai pasă, poţi pleca, nu mai am nevoie de tine să zâmbesc. E doar golul ăsta din suflet pe care îmi era teamă c-o să-l simt ... Şi îl simt, e real, e ... gol, e rece şi, oarecum, dureros, dar va veni altcineva care va încerca să îl umple. Nu va reuşi, ştiu şi nici măcar nu mai încerc să sper că se va întâmpla.

Am citit că o persoană poate fii înlocuită de mai multe persoane, dar ştii ce ? Nu vreau să te înlocuiesc. Poate că ai se te întorci chiar tu cândva şi, atunci, o să fii în stare să înlocuieşti mii de persoane, da!, mii am spus. Şi am să te las să le înlocuieşti, pentru că doar tu umpli golul acela imens.


Uneori mi-e tare dor de cineva şi sunt înconjurată de mii de persoane. În mod ironic, mă simt singură şi toate persoanele nu pot schimba asta nicicum şi asta doar pentru tu lipseşti !

Please, fight for me ...

Tu nu poţi înţelege

Iar eu sunt prea rănită ca să-ţi mai pot explica ...

Fuck yourself, seriously !

Cineva: Hei, cum te simţi ?
În mintea mea: Obişnuiam să fiu foarte bună la şcoală, dar asta s-a schimbat...
Oamenii pe care obişnuiam să-i consider prieteni ? De fapt, nici măcar nu-mi sunt prieteni.
Mă simt singură mai mereu.
Am început să mă uit diferit la propria-mi persoană.
Nimic nu mai este la fel ...
M-am săturat să mă simt urâtă şi incapabilă.
M-am săturat să simt că nu sunt destul de bună.
Mă simt de parcă aş eşua, în legătură cu orice lucru pe care încerc să-l fac.
Mă simt de parcă nimănui nu-i pasă de mine.
Vreau doar să dorm într-una şi să nu mă mai trezesc niciodată.
Eu: Oh, sunt bine !

Revedere, tam, tam.

Şi-am zis c-am să scriu despre ziua genială în care a ajuns Nicu. Păăăi, el a ajuns în oraş sâmbătă seara, târziu de tot, aşa că l-am văzut de-abia a doua zi. Practic, nici nu l-am recunoscut. Mersesem la magazin să cumpăr câteva chestii (zahăr, bla bla) şi mă întorceam spre casă cu un alt amic. Atunci am întorc capul, i-am văzut pe C. şi pe T., mi-au făcut cu mână şi le-am făcut şi eu; pentru o secundă chiar nu mi-a păsat cine e tipul în alb, cu tricou cu steagul Marii Britanii and stuff. Eram chiar pregătită să-mi văd de drum, când tipul m-a strigat şi mai şi venea cu paşi mari spre mine. M-am oprit, dar tot nu vedeam cine ar putea fii - m-am simţit proastă, el mă cunoştea. Apoi, când m-a îmbrăţişaaaat, mi-am dat şi eu seama că e Nicu :)). Se schimbase atât de mult, era atât de înalt, încât nu l-am mai recunoscut (dar a spus că eu sunt atât de pitică pe cât îşi imaginase el că sunt, aşa că e bine). În orice caz, după am scăpat de cumpărături and stuff şi-am ieşit toţi afară.


Pentru câteva ore m-am simţit ca atunci când eram mică şi el locuia aici şi stătea mereu cu noi afară şi ne amuza cu glumele lui, uneori stupide, cu atitudinea lui dubioasă şi nouă niciodată nu ne păsa, totuşi, de asta. Mai are de stat vreo două săptămâni şi ceva şi cam toată lumea trage de el, să stea cu el, ceea ce e puţin cam enervant, dar, în mare, cu noi stă ;)).


Mă rog, acum, incoerenţă şi alte alea ? Se prea poate, abia m-am trezit, mi-e somn, dar am vrut să scriu despre asta, sumar, cât mai aveam chef şi amintirea e încă vie :)

Şi am stat atât de mult în acea cafenea ... Atât de mult, pentru că am crezut că dacă rămân acolo suficient de mult, el o să se întoarcă ...

Îţi aminteşti când am spus că mor de fericire ?

Uită tot, fericirea a picat.

Şi nu mai am chef de nimeni şi nimic.

And it's okay, i hate me too.

Pentru că merit să zâmbesc.

Cu toții avem acei prieteni din copilărie, pe care sperăm să-i vedem mereu în stânga sau în dreapta noastră, sperăm să auzim mereu interfonul/telefonul sunând și să fie ei, dar vine un moment în care ei ... pur și simplu pleacă. Nu pentru că vor sau ceva, pentru că se mută sau mai știu eu ce.


Luna asta, pe șapte, se întoarce un astfel de amic, pe care nu l-am mai văzut de doi ani. Nici măcar nu pot exprima în cuvinte cât de dor îmi este de el și ce entuziasmată sunt că vine. De fapt, eman acum numai energie pozitivă și voie bună, am devenit, poate, chiar enervantă pentru unele persoane din jurul meu, dar nimeni, niciunul dintre ei, nu poate înțelege, nu știe cum este ... Am avut chestia asta că mă atașam foarte repede de persoane și, chiar dacă tipul ăsta e un miștocar și un tăntălău, îl iubesc așa cum e. Mă simt fericită pe bune după multă vreme :).


Nu prea mai știu acum ce să scriu, îmi zburdă degetele pe tastatură și sunt numai un zâmbet. Probabil am să revin cu o postare în care am să scriu despre cum a fost când a venit and stuff. 

Prin tine ...

Prin tine iubesc, deci nu-ncerca să mă judeci.

Că ai uitat cum să mă înveți cum să fiu tare dacă pleci ...