E gata vara.

E gata, vai, si ce ma mai bucur ! Asteptam de-o vesnicie toamna si parca nu mai venea odata ... Daca scriam ieri postarea asta, probabil ca mi-as fii facut o lista cu ce am facut si ce nu vara asta, dar azi nu. Azi nu pot, nu vreau, nu am chef. Nu stiu ce-am facut toata vara, daca sunt sau nu mandra de mine, dar stiu ca am avut grija sa ma dau ca lumea peste cap aproape de sfarsitul ei - ca, deh, asa sunt eu, imposibila. 

Dar e okay, mai, e okay ... Ochii care nu se vad, se uita.

Si acum spune-i sa nu se mai plimbe pe aici niciodata, ca sa nu-i mai vad ochii !

Do you love me ?

- Ai incetat vreodata sa ma iubesti ?

- Niciodata.

- Ai sa incetezi vreodata ?

- Nu stiu.

- Promite-mi ca nu.

- Nu pot.

Imposibil.

Sunt constienta de efectul meu asupra lui. Il vad pierzandu-se ori de cate ori se uita la mine, dar oare nu asta vreau ? Sa-l vad privindu-ma ore-n sir, uneori cu disperare, asteptand sa ma uit si eu catre el ? Da, probabil ca asta vreau. Nu inteleg totusi de ce continui cu asta, cu privirile astea, cu "ne atingem din greseala cand trecem unul pe langa altul", tot, cand stiu stim ca e imposibil ceva mai mult de atat. Si timpul trece greu pana-l vad, pana se aseaza pe bordura, langa ea, si o ignora complet, privindu-ma pe mine. Dar atat, stii ? Atat. Pentru ca e imposibil ceva mai mult de atat. Pentru ca e complicat.

Si ce-i frumos ?

Stiam de mult vorba aceea "Ce e frumos dureaza al naibii de putin" si am aprobat-o mereu, dar niciodata ca acum. Niciodata pana acum soarta nu mi-a aratat mai tare si mai clar ca, intr-adevar, fericirea dureaza a naibii de putin !

Random.

Sunt obosita. Si iritata - nu am diacritice. Si chiar daca as avea, mi-ar fii, probabil, prea lene sa le folosesc. Sunt confuza, ma doare capul si de vreo doua - trei nopti nu mai dorm ca lumea. Imi interzic in timpul zilei gandurile, chiar daca nu reusesc mereu, dar in vise patrund toate persoanele pe care nu am voie sa le visez. Nici azi, nimic maine, nici niciodata.
E pur si simplu interzis. Cel mai rau e ca am avut atat de mult timp liber la bunica, incat am putut sta ore intregi sa ma gandesc la semnificatia viselor, fara sa gasesc un raspuns multumitor. Orice raspuns gaseam era in favoarea mea, iar in realitate, chestia asta nu e nicicum in favoarea mea. Ar trebui sa fie tabu, de fapt, pentru mine. 
Ma doare capul, oboseala pune stapanire pe mine mai mult decat ar trebui ... What the fuck ?! E vacanta ! Somnul nu coopereaza cu mine, decat atunci cand nu prea ar trebui. Programul meu e ori prea incarcat, ori prea gol; ma enerveaza. Ar trebui sa invat sa-mi gestionez mai bine activitatile, sa le impart altfel, astfel incat sa nu imi mai prea ramana timp in care sa ma plang ca ma plictisesc, dar sunt asa o lenesa, incat stiu bine ca nu am sa fac asta. Singurul lucru pe care am reusit sa-l "introduc" in viata/programul meu e alergatul la stadion in fiecare dimineata si, uneori, si seara. Nimic nu ma relaxeaza mai mult decat stadionul, hanoracul meu roz, castile, telefonul si sa alerg pana cand simt ca ma lasa genunchii si o sa pic acolo. Alerg pur si simplu fara sa ma gandesc la nimic, privesc deseori in gol si ma deconectez de la tot ce inseamna "tabu pentru mine", amintiri, trecut, prezent, viitor.
Cica m-am schimbat. Eu spun ca m-am maturizat. Unii ar trebui sa incerce asta candva. Privesc incruntata catre prezent si observ ca nu prea mai am ce vorbi cu anumite persoane - nu mai gasim niciun subiect comun, sau prea putine subiecte comune. In schimb, reusesc sa leg noi prietenii - ah, lucky me, am ramas sociabila. 
Uneori sunt tare artagoasa, dar imi trece. Alteori sunt tare bine dispusa, dar si asta imi trece. Uneori e nevoie de o melodie sau o persoana ca sa-mi schimbe starea de spirit; uneori e nevoie de o o persoana sau o intamplare pentru ca eu sa astept cu nerabdare o zi - desi recunosc ca-mi pierd rabdarea cand trebuie sa astept prea mult.

In orice caz, am scris atat si am pierdut esenta postarii, care era ... ei, naiba stie, postarea asta nici macar nu a avut un subiect pe care sa mi-l fii ales. Ajuta, cred, sper, sa astern ganduri random aici, pentru ca ma simt incarcata de niste tampenii care nici macar nu sunt importante.

Ar trebui sa tai speranta din radacini si sa o ingrop undeva, departe de mine. Nu am nevoie de speranta, am nevoie de un dus rece ca gheata, o palma buna si cineva care sa-mi spuna "Proasto, nu are sa se intample!"

De la Rares.

1    De ce iubești ploaia? Povestește-mi ultima ta experiență în ploaie.

Ploaia, să zicem, mă eliberează de tot şi toate şi, dacă vrei să fiu sinceră, în ultima vreme mi-am dorit să plouă doar ca să pot sta în casă fără să îmi sune în disperare telefonul şi să aud „hai afară, Adina!”. Când plouă, mă simt cu adevărat eu şi, ce să mai, ploaia e genială !

De fapt, ultima experienţă în ploaie a fost chiar nasoală şi de prost gust. Mergeam cu P. şi verişorul meu, R., către ieşirea din oraş şi, când ne întorceam, începuse să plouă mărunt. P. a exclamat amuzat „Hai, Doamne, doar atât poţi ?” şi, culmea, s-a pornit şi mai tare ploaia. Eram în pantaloni trei sferturi şi tricou şi eram îngrozitor de udă (hainele erau lipite de mine) şi un prost de vreo 17-18 ani, dintr-o maşină de Bacău, îmi făcea ochi dulci şi claxona. A fost urât. * laughs *

2.       Dacă ai putea intra în pielea unui personaj dintr-o carte, trăind tot ce implică firul epic, ce carte ai alege? Ai vrea să schimbi ceva? Daca da, cum plănuiești asta? Dar în ceea ce privește filmele?

A walk to remember, probabil. Am văzut multe filme, dar acesta m-a impresionat. Şi filmul şi cartea. Cartea o am, filmul l-am văzut. Nu ştiu dacă aş vrea neapărat să schimb ceva, poate doar să nu mor aşa, să nu las în urmă suferinţă and stuff. Un sfârşit tragic mi se pare deosebit, nu ştiu de ce, dar aş alege să trăiesc mai mult, să mă bucur de viaţă, să am copii, să las şi altceva în urmă decât nişte amintiri minunate unor oameni. Cum plănuiesc asta ? Nu prea ştiu, probabil că … aş vrea ca boala să mă doboare mai târziu.

  

3.       Care e viața pe care ți-o imaginezi și dorești?

Vreau doar să fiu fericită. Să fiu psiholog şi pe cineva care mă iubeşte alături. Fără minciuni şi alte tâmpenii, fără certuri din nimicuri şi aşa mai departe. Vreau doar să fiu fericită.

4.       Dacă Dumnezeu ți-ar putea îndeplini o singură dorință cât ești în viață, care ar fi accea?

Grea alegere. Probabil că mi-aş dori să mă iubească cineva necondiţionat, pentru totdeauna.

5.       Motivează.

Nu mi-ar păsa de bani şi poate că sunt egoist că nu spun “salvarea balenelor” sau “pacea mondială” sau mai ştiu eu ce. Adevărul e că tot ce-mi doresc e să nu iubesc doar eu, vreau să fiu şi iubită.

6.       Jobul pe care ai vrea să-l practici.

Psiholog. Fără alte comentarii.

7.       Cu ce-ți place să-ți ocupi timpul liber?

Ieşitul cu cel mai bun prieten şi cu cea mai bună prietenă, iubesc să cânt, să scriu, să râd până mă doare burta şi, ah câte mai suntem în stare să facem … Şi vorbitul cu tine. Asta sigur e în top.

8.       Care este o mâncare pe care ai consuma-o toată viața?

Tocăniţă sârbească (e un fel de pilaf cu ardei şi roşii). Bunicii îi iese genial, dar al străbunicii era minuntat.

9.       Ai simțit vreodată că viața ta nu mai are sens, că ești rănită peste măsură și că nu vezi cale de ieșire? Când? Cum ai trecut peste?

De fapt, da. Cam anul trecut, prin aprilie. A fost oribil şi plângeam în fiecare seară, dar, la naiba, m-am ridicat de jos şi mi-am spus că aşa nu merge. După zeci de melodii triste, după zeci de texte triste and stuff, mi-am spus că apare curcubeul şi la mine. Aveam nevoie doar de un prieten bun şi o doză uriaşă de râs. Nu spun c-a fost uşor, dar a trecut.

10.   Ai un model în vreun model pe care îl urmezi în vreun domeniu? O persoană pe care o admiri?

Străbunica mea şi străbunicul meu. El a luat parte la război şi a rămas marcat de acolo, dar niciodată nu a vorbit despre asta, niciodată nu s-a plans. Erau nişte oameni aşa buni, nu purtau pică nimănui şi, oricât rău le-ai fii făcut, ei tot te-ar fii ajutat înapoi, indifferent de situaţie. Erau genul de oameni care ţi-ar fii dat ultima lor bucată de pâine. Poate că nu aveau prea multă şcoală, dar erau înţelepţi şi minunaţi şi era imposibil să nu îi iubeşti. Îmi doresc să fiu ca ei. Îmi doresc ca, atunci când mor, să las în urmă doar amintiri plăcute celor dragi şi ei să poată spune doar “a fost o persoană minunată, îmi doresc s-o fii cunoscut şi tu!”

11.   De ce te-ai apucat să scrii pe blog?

Sincer ? Nu ştiu. Nu am nici cea mai vagă idée. Probabil că îmi doream să mă descarc undeva … Aveam nevoie de-un loc în care să scriu chestii random şi l-am găsit.

Prefăcuţi.

Sunt atât de sătulă de prefăcuţi încât mi-e greaţă. Mi-e scârbă de tot ce mă înconjoară.

Te iubesc !

Băi, şi când mă gândesc c-am crezut ca o proastă ! Să te duci naibii, asshole, n-am să-ţi mai ofer niciun pic de atenţie. 

Ele nu înseamnă nimic, ţi-am spus ...

Ştii ceva ? Nu-mi mai pasă ! Deloc. Nimic de relaţiile tale stupide de-o zi. Nimic.

M-am calmat. Sunt obosită şi mă enervează, mă scoate din sărite. Dar nu-i okay, nu-i nimic okay, m-am săturat de tot. Nu sunt dispusă să mai accept nicio tâmpenie, nimic.

Şi mi-e dor de trecut, dar aştept viitorul cu braţele deschise. Îmi place ce fac cu viaţa mea acum. Încă 4 zile şi fac 16. Haide eu, hai că pot !