Nu.

Nu vreau să renunț iar la blog și la scris. Nu vreau să îmi dau voie. Simt cum ma afund într-un nimic dureros care mă macină încet și nimic, în afară de scris, nu mă eliberează.

Au trecut 3 teze și mai am 1. Sincer, nici nu mă mai interesează. Sunt prea obosită ca să-mi mai pese.

E primul Crăciun fără el. Sau al doilea. Aș putea spune c-a fost prezent Crăciunul trecut ? A fost. Am auzit aseară niște colinde și m-a cuprins o stare idioată de nostalgie, mi s-au umezit serios ochii și m-a înțepat ceva în suflet. Anul ăsta e diferit. Anul ăsta sunt doar eu. Doar eu, familia și prietenii. Fără el. A trecut ceva vreme, aș fi zis că durerea a trecut, dar nu m-am gândit că ... c-o să mă simt singură într-o perioadă a anului pe care o iubesc.

Nici măcar nu pot să plâng, pentru că nu mai am lacrimi și mă simt epuizată. Prea epuizată să plâng. 

Promit că de revelion îmi las telefonul acasă și plec cu prietenii. Și dacă cumva, dear ex, îți sună telefonul și nu ai numărul salvat în agendă, nu răspunde. Probabil că nici beată nu ți-am uitat numărul și te-am apelat de la altcineva.

De Crăciun stau cuminte. Schimb de cadouri, sper că mulți musafiri, casă plină, bunici și toate alea, ca să îmi țin mintea ocupată. Și sufletul.

Viața-i roz lângă tine, fără tine-i bleu.

Tired again.

Am acceptat să merg la o promoție Vel Pitar, câte 4 ore pe zi. Pare puțin, știu, dar apoi mă gândesc așa: școală până la 2, de la 3 la 7 promoție, apoi învățat pentru a doua zi, mâncat, spălat, somn. A doua zi, de la început. Mă bucur că ține doar 5-7 zile promoția (azi e deja a treia zi).

Am scăpat de teza la română. Luni - engleză, marți - peda, 4 decembrie - matematică.

În minte - relativ ordine.
în suflet - haos.

Vreau numai somn ... Si sentimente clare și normale.

Și mi-am dat seama că, cu cât visul e mai mare, cu atât doare mai tare ...

Idee rea ?

Am terminat de vazut un film acum vreo doua ore, Scriitorul de scrisori, si m-a impresionat foarte mult. N-am sa ma apuc de povestit filmul, nu asta e scopul postarii, important e ca m-am inspirat de la un personaj din film si m-am apucat sa scriu ... scrisori anonime, cu urari dragute, pe care am sa le introduc in postele oamenilor si, sper, sa le aduca un zambet pe buze.

Nu primim in fiecare zi scrisori, nu trimitem in fiecare zi scrisori si, ca sa fim sinceri, nici macar nu mai trimitem scrisori, ne rezumam la email'uri, la sms'uri si alte bazaconii.
Imi place Craciunul, in opinia mea Craciunul e o sarbatoare in care daruim: lucruri, iubire, sentimente, zambete, orice !

Nimeni n-o sa vina pe strada si sa-mi stranga mana, sa-mi spuna "iti multumesc pentru urare!" sau "craciun fericit si tie!" si n-am sa vad nici zambetele oamenilor care-mi vor deschide micile scrisori, dar stiu ca ele vor exista. Stiu ! Pentru ca trebuie ! 

Pentru ca si mie mi-ar placea sa am o astfel de scrisoare in posta de Craciun. Si in fiecare zi.

M-am nascut cu o nevoie enorma de afectiune si cu o nevoie teribila de a o darui.

Empty ?

N-am mai scris de-o vreme. Nimic. M-am tot ferit, mi-am spus ca daca nu ma gandesc, nu se intampla. Apoi, ca daca nu ma gandesc, toate se aseaza la locul lor, dar, in realitate, sunt la fel de confuza; tot timpul din lume nu mi-ar ajunge ca sa-mi dau seama ce simt acum. M-am rezumat la a citi, pentru ca a fost mai usor asa; citind despre altii, regasindu-mi in suferintele lor, dorindu-mi micile lor bucurii sau povesti de dragoste si uitand complet de mine.

Sunt okay cu trecutul, impacata cu amintirile, multumita de prezent si gata de viitor, dar, in cazul asta, de ce ma simt atat de goala ?

I want ...

I don't care what they say, I know you're mine and i just wanna kiss and hug you !