Postarea numărul nu-știu-care

E frustrant să placi pe cineva pe care nu cunoști prea bine. În primul rând pentru că nu știi prea bine ce fel de persoană e și apoi pentru că te bazezi mereu pe alte persoane să afli mici amănunte despre el. Și, îmi place sau nu, mă aflu în situația asta.
Ai spune că e greșit să placi pe cineva despre care nu știi multe, dar, aparent, inima nu știe asta. Lucrurile mici pe care oamenii le fac, te fac să te îndrăgostești de ei ... Energia pe care o emană, zâmbetele unice, vocile specifice, parfumul hainelor, poate situațiile jenante sau comice în care le vezi, absolut totul. Și, adevărat, îi vezi și defectele, dar până și acelea sunt frumoase, speciale ! Și vezi în persoanele acestea tot ceea ce alte persoane nu reușesc să vadă, toate chestiile frumoase sau mai puțin frumoase pe care alții nu au timp să le remarce. Pentru că la asta se rezumă totul, nu ? La timp. Suntem mereu pe fugă, într-o continuă cursă de viteză și rezistență, într-o lume în care contează cantitatea și nu calitatea, în care X îi spune lui Y cum frumusețea interioară e mai importantă, dar care-și alege prietena după mărimea sânilor și nu după cât de multe lucruri au în comun. Și e urât ! Într-o așa lume, m-am oprit, m-am așezat și m-am uitat în jur. Și tu nu te grăbeai. Tu râdeai relaxat pe celălalt trotuar, făceai haz de necaz și îți vedeai liniștit de cursă, observând atent lucrurile din jurul tău. Și-atunci, spune-mi, când tu erai singurul care nu alerga, când tu erai singurul ce stătea pe loc și împroșca cu zâmbete si voie buna, cum era să nu ajung să te iubesc ? Sau plac ? Sau iubesc ? Sau ... spune-mi cum ?

Nu îmi stă în fire să mă bucur de complimente, pentru că majoritatea nu sunt sincere - lumea face complimente pentru a primi complimente, dar sunt unele pe care îmi este imposibil să vreau să le refuz ! Pe cele de la el, evident. 
În ultima vreme, mi-am schimbat stările de spirit ca pe șosete, din simplul motiv că nu-i pot oferi mai mult de două-trei vorbe si multe zâmbete, din rușine, din timiditate, și nu aș putea să-i spun ce simt sau să-l întreb dacă simte la fel, dar pentru asta avem cei mai buni prieteni ! Prietena mea cea mai bună îl cunoaște destul de bine și a reușit să smulgă câteva chestii de la el; mi-a făcut ziua mai bună când mi-a spus că el a întrebat-o ce mai fac, cum mai sunt, chiar dacă ne văzusem la școală în fiecare pauză. Apoi, mi-a crescut încrederea în mine când el a spus că am cei mai frumoși ochi pe care i-a văzut vreodată, că sunt drăguță și așa mai departe. Și totul era bine, evident. 
Și apoi am aflat că el place pe cineva. Și-aici am cam terminat eu cu zâmbete nenumărate și-am început cu întrebări și presupuneri și alte alea și cu un ”te rog, află pe cine place” către cea mai bună prietenă. Și după zile așaaaaaaaaaa lungi, după o discuție a lui cu A., cea mai bună prietenă a mea, ce s-a încheiat cu ”te rog nu-i spune ei”, am avut satisfacția să aflu că și el mă place. Și toată starea mea de spirit s-a rezumat la ”asdfghjkl” de vineri, de când am aflat și sper să nu mă părăsească prea curând.

Acum stau și mă uit cât am scris ... Postare pe blog, filă de jurnal, aberații, nu prea știu ce e asta, cert e că mi-a revenit cheful de a așterne pe hârtie/blog tot ce-mi trece prin cap și de asta îmi era cel mai dor ! Welcome back mie *laughs*