Tic tac

Marile rani nu sunt mari de la inceput. Ele sunt mari pentru ca nu se mai inchid niciodata.

Oamenii spun ca daca nu te gandesti la un lucru, iti trece. Ca daca il negi, chiar nu se intampla. Ca daca inchizi ochii, nu vezi. Daca-mi inchid sufletul, incetez sa mai simt ?

Oamenii cresc, se maturizeaza. Unii mai repede, altii mai tarziu. Unii cresc si continua sa te tina de mana, altii pur si simplu pleaca. Pe unii ii ranim si ne iarta, dar pe altii ii ranim atat de profund, incat pleaca. Ne cerem scuze, suntem iertati, dar niciodata nu va mai fii la fel. 

Mereu mi-a fost greu sa ma desprind de persoanele la care tin. Am avut o multime de prieteni, dar nu de toti m-am atasat, mi-a fost usor sa ii alung sau sa ii las sa plece. Dar imi vine greu sa-i las sa plece pe cei pe care-i iubesc. Stiu ca uneori vine vremea, si stiu ca nu e permanent, dar eu nu vreau schimbari. Schimbarile dor. 

Obisnuiam sa fiu pustoaica pe care toti o adorau, obisnuiam sa fiu "little A.", dar apoi oamenii astia care ma rasfatau si care mi-au lasat atatea amintiri au plecat. Pe unii ii mai revad uneori, pe altii nu. De unii mai aflu, mai stiu ca-s okay, de altii nu mai stiu de multa vreme nimic. Mi se strange sufletul si stomacul cand ma gandesc la ei, dar nu am ce face. Pur si simplu asta e situatia. 

Viata merge inainte cu sau fara ei, dar trebuie sa recunosc ca era mai usor cu ei de mana.