Life ?

Fiecare om e plămădit într-un alt mod, fiecare om e unic în felul său, fiecare om are o părere personală, mai mult sau mai puțin asemănătoare cu a altuia, pe care o susține sus și tare; mă rog, în esență omul este o ființă unică și mult prea complexă pentru a putea fii explicată.

De-a lungul vieții spunem că vrem explicații, dar la ce ne ajută ele ? De ce mai cerem explicații când un fapt este deja consumat ? Când actul s-a consumat, când țigara s-a fumat și am ajuns la filtru, pentru ce mai întrebăm ”de ce” ? Timpul nu se întoarce, sufletul, odată rănit, va rămâne rănit indiferent de ce explicație primește. De ce rănim ? Ne simțim mai bine dacă o facem ? Poate că, unii dintre noi, își gâdilă orgoliul cu asta, dar la nesfârșit oare ? Nu se satură nicicând ? Ba da, evident, doar sunt oameni și se plictisesc, iar atunci încep să se gândească la tot ce au făcut. Se așează și meditează, se simt vinovați și încearcă să repare ce au stricat, dar, evident, nu se mai poate.

Inima unui om este ca o bucățică de hârtie: o luăm cu grijă și o așezăm în palmele cuiva, în speranța că va avea grijă de ea și că o va așeza într-un loc cald și plin de iubire, iar acea persoană cu siguranță că va proceda așa, la început. Apoi o va lua de acolo și, la primul pas greșit pe care-l va face, la prima jignire, va fii ca o strângere în pumn a hârtiuței care, la deschiderea mâinii, nu va mai fii la fel. Nu va mai fii la fel atunci și nici a doua zi și nici niciodată. Va fi motolită și se va mototoli tot mai tare la fiecare strângere. Atunci spunem că inima ne este rănită și ne doare, atunci plângem și suferim, uităm ce e acela zâmbet și bunăvoie. 

În orice caz, dacă ceva am învățat de-a lungul timpului este faptul că trebuie să gândim cu inima mereu, doar în anumite cazuri trebuie să fim raționali și să lăsăm creierul să ia deciziile potrivite. Unor persoane le va păsa mai puțin decât altor persoane,dar, în ciuda a tot, viața va merge mai departe, chiar dacă nouă ni se va părea că ea stă pe loc și că nu mai are sens.