Confuzie.

Intoarce-te acum. Suna la interfon si cere-mi a doua sansa. Am sa ti-o dau, promit, fara sa ma gandesc de doua ori.

Dar nu te-ntorci. Nu ma mai iubesti. Esti departe. Te-ai schimbat. M-am schimbat. Ne-am schimbat. Nu mai exista un viitor pentru noi. Nu mai exista noi. Mi-a spus o colega ca a da cuiva a doua sansa, e ca si cand ii oferi un glont bonus, pentru ca nu te-a nimerit indeajuns de bine prima data. Dar m-ai nimerit, te asigur, unde n-ar fii trebuit sa ma nimeresti - m-ai secat de viata si de fericire. Nu stiu ce e in capul meu, in inima mea acum ... Imi e mila de mine si ma condamn singura, ma judec si ma insult. Stii ceva ? Doar opreste-te, nu-mi mai da mesaje si du-te naibii ! Te porti ca si cand n-ar sta intre noi doi o prapastie adanca de timp si distanta. Nu ma mai iubesti. M-am schimbat. Nu mai sunt mica si naiva. Fiecare greseala pe care-o fac acum, in legatura cu noi doi, nu mai e greseala, e o alegere pe care-o iau; si o iau chiar daca stiu c-o sa ma faca praf. Si nu-mi cer scuze mie cand iau decizia, am sa-mi cer scuze mie atunci cand sufletul imi va fii in genunchi, perna uda si patul martor la noptile de plans. Multumesc ca ma faci sa ma simt vie, ucigand ce-a mai ramas bun in mine.

P.S. Cu liceul a mers foarte bine, colegi minunati, alea alea, colega noua de banca, sper sa fie okay anul asta si sper doar la note mai mari. Am inceput destul de bine clasa a zecea, ni s-au schimbat niste profesori si sunt putin speriata - la fizica, in special; o sa facem cu directoarea. Pai, pe toate planurile, bafta mie ! Si bafta si voua la scoala - cei care cititi postarea asta : )

Amar.

Pe cine incerc sa pacalesc ? Cu spartul cestii and stuff ? Inca-mi e dor de tine, ca naiba de tare. De cate ori recitesc o conversatie dintre noi doi, ma buseste plansul. Ca acum. Am recitit toata arhiva, de prin 2011 sau asa ceva; e gresit si acum ma inec in lacrimi, fara un motiv prea bun. E trecutul, e "a fost odata", nu aveai dreptul atunci sa-mi promiti ca va fii "pana la adanci batraneti" si, totusi, ai facut-o ... Si te-am crezut.

Vreau doar sa te mai imbratisez odata si-apoi, promit, nu voi mai avea nicio dorinta ! Vreau sa ma strangi in brate asa cum obisnuiai s-o faci si sa fii iar aici, sa fii la fel ... Atat.

S-a spart.

Am trantit ceasca de pamant cat de tare am putut, asa plina cum era. Toata cafeaua s-a imprastiat pe jos. In alte circumstante mi-as fii iesit din minti vazand dezordinea cauzata, dar acum nici macar nu mi-a pasat. Cafeaua se prelingea printre cioburile cestii tale. In fond, nu aveam nevoie de ea, eu nu beau cafea ! 

Si sunt gata. Probabil c-are sa-mi mai fie dor de tine si-n alte dati si probabil ca tu ai sa fii departe si atunci, dar are sa-mi treaca. N-am sa mai beau cafea tare si amara din ceasca ta - am spart-o. Acum sunt bine, intr-o stare sufleteasca ... neutra (exista asa ceva?). Nu-mi e dor de tine, nu plang, nu te iubesc, nu te urasc, dar nici nu sunt foarte fericita.

Am sa-mi iau hanoracul roz si castile si-am sa alerg 6 kilometri. Sau nu, aia e norma zilnica. Am sa fac 7 sau 8, ca sa fiu obosita rau de tot si sa nu ma mai gandesc la nimic. Pentru ca nu te mai iubesc deloc si nu are rost sa imi mai ocup gandurile cu tine.

Miros de cafea.

Cer nu foarte senin, muzica, ceasca de cafea in fata. Mi-am luat portia de plans, gata, mi-a trecut. Si de ce-am plans ? De dragul vremurilor trecute. Nu stiu. De proasta. Asa.
Bulltshit. Eu nu beau cafea, nu stiu de ce am facut-o; e amara, nu am vrut sa pun zahar in ea. Cred ca am facut-o sa-i simt mirosul, cum era atunci cand tu beai cafea dupa-amiaza si-am vrut s-o beau ca tine - tare si amara. Dar nu pot, era mai usor cand luam doar o gurita mica de la tine si ma strambam spunandu-ti ca nu e buna. E oribila. O sa se raceasca si-am s-o torn pe toata-n chiuveta si-am sa spal ceasca, am s-o pun la scurs si maine-am sa fac alta cafea.

Si-am sa-mi fac cafea in fiecare zi, daca asta inseamna c-am sa ma satur de amintiri ...

Daca era un film ...

Daca era un film ... Ai fii dat totul naibii pentru mine, i-ai fii dat drumul la mana si ai fii venit dupa mine, mi-ai fii spus ca m-ai remarcat de ceva vreme si ca vrei sa ma cunosti, mi-ai fii spus ca sunt frumoasa si ca nu te poti gandi decat la mine tot timpul.

Dar e realitatea ... Realitatea in care tu pastrezi tot ce ai, o tii in continuare de mana si nu vii dupa mine. Nu-mi spui toate acele lucruri dragute pe care as vrea sa le aud de la tine; ma privesti afectat cat de mult poti, apoi treci mai departe, intorci capul si ma mai privesti inca odata. Stiu ca-l intorci, pentru ca si eu l-am intors dupa tine.

Si nu te invinovatesc, stii ? Nici eu n-as renunta la tot ce am pentru tine, pentru ca nu te cunosc si s-ar putea ca nici macar sa nu te plac !

Cum reusesti ?

- Am invatat sa traiesc fara iubire.

- Stii ceva ? Nu te cred.

Do you love me ?

- Ai incetat vreodata sa ma iubesti ?

- Niciodata.

- Ai sa incetezi vreodata ?

- Nu stiu.

- Promite-mi ca nu.

- Nu pot.

Imposibil.

Sunt constienta de efectul meu asupra lui. Il vad pierzandu-se ori de cate ori se uita la mine, dar oare nu asta vreau ? Sa-l vad privindu-ma ore-n sir, uneori cu disperare, asteptand sa ma uit si eu catre el ? Da, probabil ca asta vreau. Nu inteleg totusi de ce continui cu asta, cu privirile astea, cu "ne atingem din greseala cand trecem unul pe langa altul", tot, cand stiu stim ca e imposibil ceva mai mult de atat. Si timpul trece greu pana-l vad, pana se aseaza pe bordura, langa ea, si o ignora complet, privindu-ma pe mine. Dar atat, stii ? Atat. Pentru ca e imposibil ceva mai mult de atat. Pentru ca e complicat.

Si ce-i frumos ?

Stiam de mult vorba aceea "Ce e frumos dureaza al naibii de putin" si am aprobat-o mereu, dar niciodata ca acum. Niciodata pana acum soarta nu mi-a aratat mai tare si mai clar ca, intr-adevar, fericirea dureaza a naibii de putin !

Prefăcuţi.

Sunt atât de sătulă de prefăcuţi încât mi-e greaţă. Mi-e scârbă de tot ce mă înconjoară.

Te iubesc !

Băi, şi când mă gândesc c-am crezut ca o proastă ! Să te duci naibii, asshole, n-am să-ţi mai ofer niciun pic de atenţie. 

Ele nu înseamnă nimic, ţi-am spus ...

Ştii ceva ? Nu-mi mai pasă ! Deloc. Nimic de relaţiile tale stupide de-o zi. Nimic.

M-am calmat. Sunt obosită şi mă enervează, mă scoate din sărite. Dar nu-i okay, nu-i nimic okay, m-am săturat de tot. Nu sunt dispusă să mai accept nicio tâmpenie, nimic.

Şi mi-e dor de trecut, dar aştept viitorul cu braţele deschise. Îmi place ce fac cu viaţa mea acum. Încă 4 zile şi fac 16. Haide eu, hai că pot !

...

- Ce doreşti ?

- Un pahar de fericire şi, de rest, caramele ...

Şi cel mai trist e ...

... că iubesc pe cineva care mă iubea cândva.

Punct.

Fiecare atom din mine îţi simte lipsa acum !

Viaţa pe un peron.

M-am apucat de citit Viaţa pe un peron de Octavian Paler. Nu am ajuns foarte departe, însă la pagina 26 am găsit următoarele zece porunci scrie de el. Mi s-au părut atât de frumoase, geniale, m-au atins într-atât, încât am să le scriu şi aici. Le-am scris şi pe un caiet. Dacă le mai repet atât, am să le învăţ pe de rost. :))


Prima poruncă: Să aştepţi oricât.
A doua poruncă: Să aştepţi orice.
A treia poruncă: Să nu-ţi aminteşti, în schimb, orice. Nu sunt bune decât amintirile care te ajută să trăieşti în prezent.
A patra poruncă: Să nu numeri zilele.
A cincea poruncă: Să nu uiţi că orice aşteptare e provizorie, chiar dacă durează toată viaţa.
A şasea poruncă: Repetă că nu există pustiu. Există doar incapacitatea noastră de a umple golul în care trăim.
A şaptea poruncă: Nu pune în aceeaşi oală şi rugăciunea şi pe Dumnezeu. Rugăciunea este uneori o formă de a spera a celui ce nu îndrăzneşte să spere singur.
A opta poruncă: Dacă gândul ăsta te ajută, nu căuta să recunoşti că speri neavând altceva mai bun de făcut sau chiar pentru a te feri de urmările faptului că nu faci nimic.
A noua poruncă: Binecuvântează ocazia de a-ţi aparţine în întregime. Singurătatea e o târfă care nu te învinuieşte că eşti egoist.
A zecea poruncă: Aminteşte-ţi că paradisul a fost, aproape sigur, într-o grotă.

Şi acum ?

Şi acum ai plecat. De tot. Simt asta. Nu-mi mai eşti actual nicicum, te-ai dus, iar pe mine nu mă mai doare asta acum, dar mă simt goală, ştii ? Goală ! Ai plecat, atunci, fără să-ţi pese de ce laşi în urmă. Şi, de fapt, de ce ar fii contat ? Nu a contat, pentru că oricum plecai, indiferent de sentimente. Plecai, nu ? Da, eu ţi-am spus să pleci.


Dar azi nu mai am nevoie de tine. Deloc. Sincer îţi spun. Mi-e dor de tine cumva, dar nu te vreau înapoi. Eşti un străin cu care am mii de amintiri, dar nu-mi mai pasă, poţi pleca, nu mai am nevoie de tine să zâmbesc. E doar golul ăsta din suflet pe care îmi era teamă c-o să-l simt ... Şi îl simt, e real, e ... gol, e rece şi, oarecum, dureros, dar va veni altcineva care va încerca să îl umple. Nu va reuşi, ştiu şi nici măcar nu mai încerc să sper că se va întâmpla.

Am citit că o persoană poate fii înlocuită de mai multe persoane, dar ştii ce ? Nu vreau să te înlocuiesc. Poate că ai se te întorci chiar tu cândva şi, atunci, o să fii în stare să înlocuieşti mii de persoane, da!, mii am spus. Şi am să te las să le înlocuieşti, pentru că doar tu umpli golul acela imens.


Uneori mi-e tare dor de cineva şi sunt înconjurată de mii de persoane. În mod ironic, mă simt singură şi toate persoanele nu pot schimba asta nicicum şi asta doar pentru tu lipseşti !

Please, fight for me ...

Tu nu poţi înţelege

Iar eu sunt prea rănită ca să-ţi mai pot explica ...

Fuck yourself, seriously !

Cineva: Hei, cum te simţi ?
În mintea mea: Obişnuiam să fiu foarte bună la şcoală, dar asta s-a schimbat...
Oamenii pe care obişnuiam să-i consider prieteni ? De fapt, nici măcar nu-mi sunt prieteni.
Mă simt singură mai mereu.
Am început să mă uit diferit la propria-mi persoană.
Nimic nu mai este la fel ...
M-am săturat să mă simt urâtă şi incapabilă.
M-am săturat să simt că nu sunt destul de bună.
Mă simt de parcă aş eşua, în legătură cu orice lucru pe care încerc să-l fac.
Mă simt de parcă nimănui nu-i pasă de mine.
Vreau doar să dorm într-una şi să nu mă mai trezesc niciodată.
Eu: Oh, sunt bine !

Şi am stat atât de mult în acea cafenea ... Atât de mult, pentru că am crezut că dacă rămân acolo suficient de mult, el o să se întoarcă ...

Îţi aminteşti când am spus că mor de fericire ?

Uită tot, fericirea a picat.

Şi nu mai am chef de nimeni şi nimic.

And it's okay, i hate me too.

Prin tine ...

Prin tine iubesc, deci nu-ncerca să mă judeci.

Că ai uitat cum să mă înveți cum să fiu tare dacă pleci ...