Viaţa pe un peron.

M-am apucat de citit Viaţa pe un peron de Octavian Paler. Nu am ajuns foarte departe, însă la pagina 26 am găsit următoarele zece porunci scrie de el. Mi s-au părut atât de frumoase, geniale, m-au atins într-atât, încât am să le scriu şi aici. Le-am scris şi pe un caiet. Dacă le mai repet atât, am să le învăţ pe de rost. :))


Prima poruncă: Să aştepţi oricât.
A doua poruncă: Să aştepţi orice.
A treia poruncă: Să nu-ţi aminteşti, în schimb, orice. Nu sunt bune decât amintirile care te ajută să trăieşti în prezent.
A patra poruncă: Să nu numeri zilele.
A cincea poruncă: Să nu uiţi că orice aşteptare e provizorie, chiar dacă durează toată viaţa.
A şasea poruncă: Repetă că nu există pustiu. Există doar incapacitatea noastră de a umple golul în care trăim.
A şaptea poruncă: Nu pune în aceeaşi oală şi rugăciunea şi pe Dumnezeu. Rugăciunea este uneori o formă de a spera a celui ce nu îndrăzneşte să spere singur.
A opta poruncă: Dacă gândul ăsta te ajută, nu căuta să recunoşti că speri neavând altceva mai bun de făcut sau chiar pentru a te feri de urmările faptului că nu faci nimic.
A noua poruncă: Binecuvântează ocazia de a-ţi aparţine în întregime. Singurătatea e o târfă care nu te învinuieşte că eşti egoist.
A zecea poruncă: Aminteşte-ţi că paradisul a fost, aproape sigur, într-o grotă.

Elevul Dima dintr-a șaptea.

Nu am putut adormi aseară până când nu am terminat cartea. Mai aveam vreo 70 de pagini, dar m-am gândit ”oricum mâine nu merg la școală, hai să termin cartea”. Cum am mai spus, îmi place mult de tot modul lui Drumeș de a scrie, dar cartea asta nu pot spune că m-a încântat într-un mod ieșit din comun. Poate că e vina mea, poate că, după Invitație la vals, așteptam ceva mai mult, un superlativ, dar se pare că n-a fost să fie. La un moment dat mi s-a părut că și exagerează cu comportamentul lui Dima și, dacă la început chiar mă încânta, mai pe la mijloc așa am început să strâmb din nas. De ce ? E simplu. Drumeș a vrut să-l facă pe Dima un persoanj fără cusur - frumos, plăcut, maleabil și, cel mai important, inteligent. Dima avea tupeu și se răzvrătea - uneori mai mult decât ar fii fost nevoie -. Unele pasaje din carte sunt foarte puțin probabile, nu există, nu se întâmplă așa ceva. Dar, mă rog, să las chetiile neplăcute deoparte: am iubit personajul ”Șoimaru Cătălin” ! Când s-a sinucis, m-am simțit dezamăgită, că așa un personaj plăcut, timid și dulce a trecut în neființă. (Dacă se sinucidea Dima, poate nu simțeam ce-am simțit la acesta). Ceea ce-mi place, sincer, la Drumeș, sunt poveștile de dragoste. Lotte și Grig(Dima) au fost adorabili ! Trăiau fiecare clipă, se bucurau de-un simplu sărut sau de un schimb de priviri, se interesau unii de alții și chiar s-au otrăvit, să moară împreună. În mod miraculos, ei nu au murit, dar părinții i-au despărțit. Cum ? Simplu. Dima știa că Lotte e moartă, iar Lotte știa că Dima e mort. În sfârșit, Lotte și-a refăcut viața, s-a căsătorit, avea trei copii ... Spre sfârșit, tatăl lui Dima moare, dar îi lasă o scrisoare în care îi spune că Charlotte trăiește. El o caută, disperat și, mai târziu, cei doi se și întâlnesc.

”- De când nu te-am mai auzit strigându-mă astfel ... S-au scurs milenii de atunci. De ce mi-ai dăruit atâtea amintiri de care nu mă pot despărți ? De când te-am pierdut, trăiesc necontenit două vieți: una reală, cu bucurii mărunte, griji și necazuri, și alta, a amintirilor. Mă afund în lumea lor, deapăn în închipuire toate întâmplările noastre minunate și le retrăiesc mereu, în fiecare noapte. Adevărat, Grig, dragostea noastră a avut ceva minunat, supraomenesc. Am trăit cu tine atâtea zile și atâtea nopți și, ciudat, niciuna nu seamănă cu cealaltă ...”

Asta îi spune Lotte lui Dima când se reîntâlnesc. Și-am plâns citind fraza asta, chiar am plâns, nu am de ce să mint ! Pentru că m-a emoționat într-atât ...
Și-am să mai citez din carte puțintel, tot ceva ce ”m-a dat peste cap”:

” - Bine, Grig ... Poate că ai dreptate. Și-acum, spune-mi, ce-ai de gând să faci ? Când pleci ?   - Nu știu încă. În orice caz, după agapa aceea.   - Pleacă mai repede ! Nu vrei să renunți la ea ?   - De ce ?   - Nu pot să te știu lângă mine. Te rog, Grig, pleacă ! ... Când ești departe, mă simt mai liniștită. Fă-o pentru mine, pentru tot ce a fost între noi. Îmi făgăduiești ?    - Da, Lotte, îți făgăduiesc. Și-a înfășurat fata în voal și a rămas locului nehotărâtă, așteptând ceva. Apoi m-a tras în dreptul luminii, mi-a luat capul în mâini și m-a privit lung, apăsător, lacom ...     - Ce faci ? am întrebat-o.     - Vreau să-mi umplu ochii de chipul tău. Știu ca de-acum n-am să te mai văd ... ”

Mi-au plăcut în mod special aceste două părți, de aceea le-am și copiat aici, poate le va mai înțelege și altcineva, așa cum le înțeleg eu ...

 

 

Au festin du diable

Ma naissance n'apportera pas le moindre profit a l'univers. 

Ma mort ne diminuera ni son immensite, ni sa splendeur.

Personne n'ai jamais pus m'expliquer pourquoi je suis venu, pourquoi je partirai.

Simt că mă duc dracului, la propriu. M-a luat o răceală incredibilă, care parcă se tot accentuează, în loc să treacă. Nu ar fii așa mare scofală, spui ”ah, dă-o dracului, e o simplă răceala”, dar, eu, când sunt răcită, devin destul de instabilă, în sensul că sunt mult, mult mai sensibilă decât de obicei. Tocmai pentru că stau acasă și nu mă pot mișca prea mult din pat, am destul timp să mă gândesc la viață, la amintiri, la trecut, la tot ce e omenesc posibil și imposibil și mă cuprinde o melancolie blegoasă și o nostalgie supărătoare, încât îmi vine să mă împușc cu coada de la mătură.

M-am apucat, ieri, să citesc Elevul Dima dintr-a șaptea de Mihail Drumeș și nu pot spune că o ador, așa cum ador Invitație la vals de același autor, dar nici că-mi displace. Îmi place modul lui Drumeș de a scrie, mă face să trăiesc scrierile lui, mă impulsionează să fac lucrurile pe care-mi doresc să le fac, în sfârșit, mă lasă surprinsă, mereu, într-un mod plăcut. Am să scriu despre carte când o termin (rezumat și părere personală).

Hai să spunem că înțeleg atât de bine ...

Suflește, n-aș putea să spun cum sunt. Am să scriu în altă zi despre asta, acum mă doare capul și mi-e rece; am temperatură și nu-s în cel mai strălucit mood posibil (se putea totuși și mai rău).